Anamaria Mihalache și o poveste de iubire fără sfârșit

E atât de diferită!  E doar elevă în clasa a X a dar are agenda unui adult cu responsabilități. Timpul liber, îl oferă cailor. De ce? ”Pentru că-s ființe nobile” spune ea.
De copil s-a visat printre cai. Iubește oamenii, iubește orice vietate, dar caii…în sistemul ei de referință, nu au concurent. Mereu m-a uimit Anamaria Mihalache cu povestirile ei cabaline și i-am admirat pasiunea cu care vorbește despre căluți, despre zilele petrecute la Centrul Ecvestru Hemeiuși, despre idealurile ei,  în care, firește, se regăsesc doar caii.
La colegiul ”Ghe. Vrânceanu” unde este elevă, se descurcă foarte bine. Își organizează timpul ca un ceas elvețian: școală, voluntariat, lecții și călărie. Nimeni n-o presează, nu-i impune și n-o trage la răspundere. Anamaria știe singură ce are de făcut.
Ovidiu Imbrea, instructorul Centrului Ecvestru, spune despre ea: ” Sunt impresionat de felul cum interacționează cu oamenii. E atât de prietenoasă! Iar caii simt asta și o iubesc, îi caută mângâierile și au stabilit repede o legătură. Anamaria e un real ajutor la clubul nostru: se ocupă de toate evenimentele pe care baza la organizează, apoi după antrenamente rămâne să curățe, să echipeze caii, să-i spele…lucruri deloc ușoare și această fată pune întreg sufletul în ceea ce face.A evoluat foarte repede pentru că iubește cu adevărat caii. Aceste animale sunt foarte inteligente. Îți simt starea de spirit. Ca să-i poți atinge sau călări, prima condiție e să fii un om bun.
Anamaria este un om bun. De aceea se pregătește să devină medic. A ales neurochirurgia încă de pe acum. Își dorește să salveze oameni, să le fie ajutor și e tipic ei, într-un fel, să aleagă ce-i mai dificil.
Ieri am fost la Clubul Sportiv Ecvestru ”Decebal” pe care îl conduc soții Cezar și Amalia Ivanov. Am vrut s-o văd pe Anamaria între căluții ei. Am zis că fac o vizită oarecare, pozez, filmez…
Când am auzit respirația lor, când le-am văzut frumusețea și onestitatea privirii, am știut că e dragoste la prima vedere. Am făcut cunoștință și le-am pupat pielea catifelată, le-am întins cuburi de zahăr și i-am strigat pe nume: Mondial, Virag, Bazar, Pitbul…ca și cum eram printre ei de când lumea.
Acum o înțeleg perfect pe Ana. Cum să mai pleci dintre cai și să mai poți pune vreodată semnul egal între ei și orice altceva existent pe Pământ?! Iar părinții ei, cum să nu facă sacrificii financiare când i se citește atâta fericire în ochi, când stă printre căluți?
Am visat doar cai…albi, negri, maronii, roșcați și dimineață mi-era deja dor de mirosul de fân.
Anamaria Mihalache, m-ai molipsit de-o boală frumoasă și nu cred că mă vindec!

O părere la “Anamaria Mihalache și o poveste de iubire fără sfârșit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *