Așa oraș, așa figuri

Ce aspect dezolant are jegosul ăsta de oraș care cade de pe hartă! Ghenele arată ca ibrice fierbânde cu cafea contrafăcută, câini cu picioare rahitice care-ți rup inima de milă iar citadinul se găsește doar în  pretenția pe care o numim ”asfalt”, cu accent de orășean plin de ifose…asphalt, vezi, Doamne!
Poate că vara mai păcălește atmosfera, se mai luminează mortăciunea din noi dar toamna aduce naturalețea și fața reală a orașului și-a morțiilor vii care-l locuiesc.
Lume cu riduri adânci de expresie, moace infatuate în sărăcia lor, le plouă și le tună în fiecare secundă a vieții ca și cum viața îi fute-n gură și sunt constrânși să meargă la pas cu violul ca-ntr-un ordinar secret! Un zâmbet nu ți-ar da niciunul, nu primești un salut din inimă și nicio vorbă bună! Din ochii iscoditori și privirile arogante nu primești nici măcar compătimirea că ești semenul lor.
Cuiva, acolo sus, îi convine. Cu cât mai izolați, mai idioți și lipsiți de pretenții e norodul, cu atât mai liniștită-i domnia la palat!
Mecle de datornici vânduți, sclavii ratelor și dobânzilor, deținători de apucături maladive, ZÂMBIȚI! Fie și pentru gimnastica facială sau pentru că nu merită cel cu care vă intersectați, tristețea voastră morbidă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *