Bacăul sub asediul gunoaielor

– Parcul Cancicov-

Când spunem că Bacăul n-a fost niciodată atât de mizerabil, nu e nicio exagerare în asta! Nu e nicio diferență între zone. Nici măcar centrul, parcurile sau străzile cu școli sau licee, nu sunt privilegiate. Nici măcar la blocul unde locuiește însuși primarul, nu face notă discordantă cu restul orașului. E cruntă și crasă mizeria! Imagini grețoase deloc proprii unui oraș care se vrea european.
Astăzi e duminică, e soare, e vreme de promenadă și aleea principală a Parcului Cancicov, arată așa ca-n imaginea alăturată. Prietena mea, nu are explicație pentru cei doi copii, cu care a ieșit la plimbare. Ea îi educă într-un fel, societatea, orașul e-n alt fel. Dar ei, elevi la clase mici de generală, pun mâna la ochi. Sunt speriați de ce văd.
Au făcut bine că și-au acoperit ochii. I-ar fi marcat imaginea, Dar după mormanele din imagine, la câțiva metri, apar altele gunoaie care au dat pe dinafara coșului și nimeni nu le-a ridicat.
Stânga-mprejur și-acasă! Prea urât, prea jegos, prea de speriat!
Dar ei, copiii, ce vină au să le fie afectată copilăria într-un așa hal? Dar ei, părinții, care-și educă odraslele să pună fiecare șervețel în coș, cum să-și justifice cerințele când strada seamănă c-un interminabil haos?
Nu vă doare că e duminică, e soare, e primăvară și voi nu oferiți cetățenilor acestui oraș, nici măcar condiții minime de viață? Când vă luați salariile…voi chiar le luați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *