Arhiva categoriei: Critica ratiunii impure

Critica ratiunii pure

Merita Bacăul vizita lui Clotilde Armand?

clotilde armand bacauDe 26 de ani nu m-am regăsit în niciun partid dar nici nu am dorit să fac parte dintr-unul de teama dezamăgirii. De-a lungul timpului s-a văzut cu ochiul liber că nu există dreaptă sau stângă politică. Lingăii de ieri, devin baștanii de mâine care au avut înverșunarea și versatilitatea de-a-și îndestula viața proprie și nicidecum a altora.
Am avut o oarecare afinitate pentru M10. Monica Macovei îmi părea Mesia care poate demonta corupția și hoția. Când Asociația M10 a devenit partid, conform principiilor, am părăsit locul. Dar și Monica a cam dispărut în ceață. Deci din nou am avut inspirația să nu m-avânt. Dezertarea ei tacită a demonstrat ori că n-a avut cu cine și s-a plictisit să dreseze capete pătrate, ori că n-a avut resurse să ducă o luptă continuă.
Pe parcursul campaniei electorale pentru primării și consilii județene din acest an, mi-a atras atenția Clotilde Armand. Lăsând deoparte farmecul cu care vorbește limba română, feminitatea și rafinamentul vestimentar (sunt femeie, nu mă dezic!), am urmărit lupta încrâncenată de a încerca să implementeze un alt tip de discurs, de mentalitate, un punct de vedere diferit de ce am văzut cu toții până la ea. Femeia asta născută-n Vichy ne vrea binele!
Ieri, la Direcția Agricolă, am pornit pe tocuri, pe jos, pe caniculă, s-o văd. Mi-am dorit mult să-i aud discursul de-aproape, eventual să-i pun întrebări.
GringoPoate și din cauza lipsei de experiență, a reușit cu greu să își marcheze poziția, să explice în ce zonă a politicii se află și ce speră pentru viitorul USR. Dar e atât de delicioasă când vorbește încât orice ar povesti, e imposibil să nu-ți capteze atenția. Însă aici nu era vorba de a fi simpatic sau manipulator pozitiv al publicului. Trebuia trasat just, obiectiv și ceva ,mai riguros, obiectivele Uniunii.
Dacă la început, a debordat de politețe și civilizație, întinzând mâna fiecăruia-n parte și salutând, refuzând apoi să stea la pupitru pentru că era plasat prea sus față de public și nu era politicos potrivit normelor de comunicare, Clotilde ne-a părăsit pentru 5 minute pe la jumătatea discursului, să-i dea interviu lui Marius Fundulea, care chip era în criză de timp.
Deloc moral să lase publicul să aștepte pentru un interviu pe care îl putea da și la final că nu era Marius Fundulea mai important decât cei care și-au luat din timpul liber, să vină până la Direcția Agricolă s-o vadă. Era până la urmă omul care reprezenta particula de normalitate și onestitate în țara asta, și-n care publicul spera, că de asta era acolo. Nu merita părăsit pentru un interviu oarecare. Părerea mea! Dar las asta pe seama ”calității„ de debutant, de om care n-a făcut prea des băi de mulțime. Până la urmă n-a fost o dramă.
Am observat că mulți nu i-au înțeles dezideratele, au bătut câmpii sau chiar au dat dovadă de grobianism și neemancipare. O doamnă care a tot luat cuvântul repeta ca o placă stricată: ”Doamnă, o ducem greu. Moldova n-are bani. Trebuie să avem cantine sociale pentru oameni amărâți” de parcă eram la o întrunire a Consiliului Local, în perioada de alegeri, când candidații oferă pomana nu pentru compasiune ci în schimbul voturilor.
Femeia asta invita la schimbarea mentalității, descria puncte de vedere în care schimbarea vine de la fiecare individ  în parte și nu de la clasa politică.
Să ai cu ce și să n-ai cu cine, nu poate fi decât punctul terminus al întâlnirii.
Optimismul cu care am plecat s-a stins spre final când Clotilde a fost interpelată prin metoda Antena 2 ”Da`cu Bechtel care-i treaba?”. Mi-a fost clar: n-ai cu cine, bă, n-ai cu cine.

Sfânta ipocrizie

posedatHoțul, coruptul, șpăgarul, oportunistul ar trebui să fie subiect de studiu în psihologia personalității. Nimeni nu te uimește mai mult ca el. Îți vorbește dogmatic despre religie, ceea ce afirmă el, pare incontestabil și poate vorbi până face spume la gură despre fapta creștinească, servindu-se frecvent de parabolele Bibliei. Își rotunjește gura ca pentru un sex oral de calitate și gesticulează turbat, motiv pentru care trebuie să fii nebun să nu-l crezi când vezi atâta zbucium.
Mai poate da cu pumnul în masă, se uită-n ochii tăi când se produce exhaustiv din Vechiul Testament. Ca să pară de partea celor mulți, mai bagă câte-un retoric: ”Unde-a ajuns lumea asta? Ce diavoli o fac să se ruineze așa?”
Cum Necuratul e nație telurică și e printre noi, omul înspumat care nu deține o catedră de religie, dar pare…ar putea candida la un post de conducere la secția Iad-cazane, flăcări.
Nu cunosc ipocrit mare decât hoțul care trăiește exclusiv din bani ce nu-i aparțin, are funcție pe care n-o merită și intelect care nu-l recomandă nici paznic,  dar care dă exemple de corupți pe care cică nu-i înghite din motive de imoralitate.
Da! Ai fost la Prislop, am văzut check-in-ul pe Facebook. O să-ți apară și ție Arsenie Boca pe faianță, preș, bideu. Dacă n-apare, fă-l din marker! Are tupeu să n-apară la un preacuvios ca tine?!
Fură liniștit! S-o inventa și-un protector al corupților. Până atunci, îl ai pe Ponta ca arhanghel. Că n-a stat degeaba, de-a dreapta Tatălui (FSN)

Învăț să mă iubesc

jazzmanÎntr-o dimineață, un muzician adevărat cânta în barul de noapte al unui hotel. Eram obosită  după o noapte de nesomn, mă agitasem în discotecă și nu voiam decât s-ajung acasă s-adorm, Am intrat totuși să-l ascult. Erau acorduri de jazz-blues. Pe-atunci, nu se auzeau asemenea sunete. Semăna cu jazzul clasic al lui Chet Becker. Când m-am apropiat, am văzut un tip cu pălărie albă și costum alb. Parcă era picat din altă lume. Nici nu puteam să spun dacă era caraghios sau excentric. Îl ascultam și repetam ”Îl iubesc”. Dacă închid ochii, îl văd și-acum, după atâta timp. Și nici melodiile alea nu le pot uita vreodată. N-aș putea să spun de ce-l iubeam dar așa simțeam atunci.
Așa am fost mereu: am iubit. Oameni, căței, pisici, copaci, pietre, muzica unora…Nu m-am priceput să urăsc. Nici acum nu pot. Sunt femeie: am mici răutăți dar răutatea în forma ei brută, nu m-a stăpânit niciodată.
M-am decis cu ceva timp în urmă să învăț să mă iubesc, să practic un egoism moderat, să-i iau în calcul și pe ceilalți dar atenția să-mi fie îndreptată către sine,
Funcționează! Și e un confort unic. Poate c-a trebuit să treacă anii să realizez că doar mie îmi poate păsa de mine cu adevărat. Și dacă eu sunt bine, implicit și ceilalți vor fi.
Dau atenție nutriției mele, mă programez mai des la salon, am schimbat gama cosmetică cu ceva mult mai bun, îmi acord mai mult timp pentru activitățile care mă împlinesc și e-atât de bine să fiu în pielea mea încât mă întreb de ce nu am făcut-o mai devreme și ce m-a determinat să-mi rup toată viața gâtul pentru ceilalți?!
Poate că sună pueril și multe femei fac asta cu mult înaintea mea dar pe criteriul ”niciodată nu-i târziu” mă consolez că în fiecare zi îmi reușește din ce în ce mai bine și că recuperez timp pierdut.
Am obosit să-mi justific viața și să mă dedic gratuit. E vremea mea! Nici măcar revoltată nu-s. M-am trezit, mi-am limpezit gândurile într-o zi și-am zis: EU!
Azi aș spune muzicianului din barul de noapte: ”Cânți sublim!”

Dacă ar fi după mine, m-aș îmbolnăvi în locul tău

irinaDacă există un Dumnezeu care se presupune că e bun, îngăduitor, milos, răbdător de ce te-a îmbolnăvit fără șanse de vindecare? De ce pe tine? Din toți copiii cu vârsta de 5 ani, de ce te-o fi ales? El știe că de 3 ani tu nu te joci, nu mănânci dulciuri și îți calculezi singură caloriile ca să știi câtă insulină îți injectezi? Știe că valorile glicemiei îți sunt de câteva ori pe zi aproape de comă, între 30 și 800? Și dacă știe, dacă a văzut că e greu, trebuia să-ți îmbolnăvească și fratele cu același oribil diagnostic?
Viața mea nu mai e niciodată la fel de când am văzut că-n degetele tale nu mai pot intra ace pentru că au fost excesiv injectate. De când am văzut că tu ești cel mai bun copil din clasă, cel mai silitor și mai altruist.
De când ne-am plimbat amândouă și-am alergat spre casă de frica scăderii glicemiei. De când te-a întristat atât plecarea mea, mă gândesc continuu la tine și dacă aș putea, te-aș lăsa să-ți trăiești copilăria, luându-ți boala care te împiedică să trăiești așa cum ar trebui. Cioran spunea că ”O boală cronică devine cel de-al cincilea anotimp”. Ar fi anotimpul care te privează de copilărie, de frumusețea ei și ți-a dus o stare pe care n-ar trebui s-o cunoască un copil.
Mi-ai permite să mă-mbolnăvesc în locul tău?

Devotamentul falșilor prieteni

prietenie falsaÎn vremurile ei bune, când buzunarele îi dădeau pe afară de mărci, când avea inele de goldean și pe degetele picioarelor, nu mi-ar fi spus ”Bună ziua” nici dacă îi plăteam fiecare silabă-n parte. Își etala opulența și detesta ”calicii”. Arunca unora câteva țigări în scârbă, achita altora consumațiile și n-o făcea din altruism sau prietenie. O făcea de ochii lumii, ca să aibă motiv de umilire mai târziu.
Pentru mine, nu s-a născut prietenul indispensabil, după care să sufăr sau căruia să-i simt amarnic lipsa. Nici nu pretind atenție dacă nu mi se dă. Consider dreptul la selecție,o formă de libertate.
Madama despre care vorbesc, a suferit schimbări de-a lungul timpului, întocmai ca marile imperii. De la găleț`dă valoare și lovele, la sărăcie cruntă. Și cum vremurile austere se asortează doar la boli incurabile, rezultatul e viață de cacao.
Eu una…zic ”Doamne ferește!” și am mila și considerația creștinească. Dar…pentru care motiv îmi cere mie azi ajutorul, asta nu știu. De ce mâna întinsă e tocmai către mine?! Eu, cea insipidă, să-i fiu manta de vreme rea? Dacă nu mi-a zis ”Bună ziua” 20 de ani și m-a claxonat doar dacă ne-am intersectat (și asta ca să-mi arate mașina, geaca sau lanțul) de ce trebuie să mă mustre conștiința că am fost cândva colege, vecine și prietene și că nu-i sar în ajutor?
Sunt niște pilde prin Biblie cu trufia, cu Lucifer, cu de astea…poate că nu-i rău să facem cunoștință cu ele. Niciodată nu-i târziu.
Nu mă sufoca cu devotamentul, complimentele și amintirile!
O prietenie falsă e mai dăunătoare decât o dușmănie adevărată.

eMAG are chipul și asemănarea celui ce l-a deschis

emag poze_FotorAroganțele mele-s rare și de pomină. Ca orice femeie leneșă pe care-o mănâncă-n cur să se dea Xena virtuală, m-am găsit eu, cibernetica, să-mi comand mixer vertical să-mi zdrobesc mecanic fructele, să le fac juice. Ca să nu mă deplasez la niscai magazine din oraș că asta presupune să-mi mișc picioarele și brațele și-i deranj, m-am gândit în capul meu că taman pentru mine s-a inventat eMag-ul. Am zis atunci: ”Săr`na”, mogulului Ghiță pentru biznisul care-mi sare-n ajutor și mi-l aduce la ușă.
Începutul a fost promițător, dormeam bucuroasă cu mixerul sub pernă, îl strigam ”Bă, Philips” și mă bucuram ca de-o bicicletă Pegas după premierea de sfârșit de-a IV a.
Toate au fost mirobolante până l-am folosit. La primele bucăți de mere pe care le-am pus în cuvă, veselia mi-a dispărut de pe chip. Îmi murise Philips-ul la intrare!
De atunci e o lună. Nu mi-a luat nimeni garanția în seamă, au găsit un defect la capac, mi-au spus că trebuie schimbat și că trebuie să-l plătesc. Alti 70 de lei, pe lângă cei 150. Să nu mai spun că ”norocoasă” cum sunt, imediat după ce-am cumpărat eu produsul l-au ieftinit consistent.
”Bine, îl plătesc” am zis eu resemnată. Dar minune….Philips-ul meu a dispărut. Nici firma Depanero care se ocupă de reparațiile produselor Emag nu are un răspuns și reprezentanța Philips se jură pe mă-sa că la ei n-a ajuns nimic.
Nu am nici azi, după o lună, un răspuns. Nici nu mai sper să-mi văd Philips-ul. Nici nu le-am aprins lumânări, nici nu i-am blestemat prin vrăjitoare, nici nu i-am trecut la acatiste, secția ”Doamne, trage-le-o!” dar știu că cine-o mai cumpăra de la ei, mă-sa-i curvă și tat-su-i onanist.

(De parcă-mi fac singură-n ciudă și-am intrat în decada pizmei, am găsit și vechiul mixer vertical. Era în bucătărie fix la ochii mei. L-am luat de bun în dorul lui Philips. Mișto, nu?)

 

Violul e din partea casei

poza_viol650Nicio știre nu mai are greutate. Ne lipsește mirarea, nu ne mai infiorăm, nu ne mai facem cruce a ”Doamne ferește!”. Plaja știrilor îngrozitoare e inepuizabilă și nu s-a inventat infracțiunea care să ne mai înspăimânte. Trecem cu indiferență peste o știre despre un accident soldat cu morți și răniți, peste furturi, corupție, viol, piromanie, pruncucideri și toate tind să pară normalități, auzindu-le atât de des. Din astfel de știri trăiesc televiziunile, publicațiile on line și o mulțime de vânători de amărâți și cadavre peste care se joacă țurca.
Azi am citit despre un colonel al Jandarmeriei din Bacău cum alerga bezmetic după o polițistă, taman în curtea Mitropoliei din Iași, s-o violeze. Cine să-l apere și să mușamalizeze decât superiorii care într-o societate civilizată ar condamna bestia cu grade? Articolul scris de Olimpia Filip în ”Adevărul” e sub forma unei anchete complete și nimic din ce s-a întâmplat chiar de Sf. Parascheva nu pare omenesc. Un comentator întreabă: ”Decât atât?”
Are dreptate omul, consumator de știri. E produsul societății în care trăiește. Poate că citind articolul și găsind doar o tentativă de viol și-o expunere de penis lângă raclă, a fost dezamăgit că lipsesc tăieturile de cuțit pe față, ficați împrăștiați pe icoane și restul garnizoanei practicând zoofilia în ochii plictisiți ai enoriașilor care la rândul lor întreabă: ”Decât atât?”

Ca să fii în PSD nu-ți trebuie decât un IQ sub 70

pontaAm preferat să votez o speranță de onestitate decât o certitudine de corupție. Nu m-am așteptat la Iohannis să fie vreun salvator. N-are stofă și e musca handicapată din lapte acru: mută, lipsită de forță și prea palidă ca să fie vizibilă. Dar nu-mi dă voie conștiința să înclin, să fiu de acord și să votez hoarda PSD-istă. Când spun PSD automat îl văd pe Iliescu, Năstase, Dragnea, Mazăre…s-ar face noapte dacă aș continua lista de manglitori neo-comuniști. Spun ”comuniști” pentru că mesajele lor au iz dictatorial și pluripartidismul e coșmarul lor.
În ultimele zile, aroganța lui Ponta a devenit hiperbolică, Rus a făcut declarații halucinante pentru un popor nevoit, din cauza unora ca ei, să supraviețuiască doar plecând prin lume, moderatorii servili ai Antenei cer demisia lui Kovesi și încearcă sisific să decredibilizeze DNA-ul și justiția.
Acum pot spune cu mâna pe inimă: dacă ar fi s-aleg din nou, aș proceda la fel. Și pentru același motiv: îl votez și pe câinele Bosquito numai un PSD-ist, NU!

Ursărie curată

zamfir rieuAdică cine-i Andre Rieu și Johann Strauss Orchestra? Dacă vrea să-mi bage ceva din Șostakovici, Bela Mavrak și-un ”Turandot” de Puccini, să m-aștepte, fratili meu! Concertul fără semințe, cremwurst și muștar e ca Zamfir fără nai. Păi da? Lasă-le dreq de maniere că nu se dărâmă lumea dacă așteaptă olandezul 10 minute să-nceapă concertul.
Și-a stat în așteptare compatriotul lui Van Basten, Van Gogh și supusul Reginei Beatrix să-și cumpere românii, ursarii Europei, de-ale gurii, s-aibă ce scuipa și să meargă valsul uns.
nastassja kinskiMăcar ne-a răzbunat la Cluj, Nastassja Kinski, mai jegoasă ca toți ursarii la un loc: invitata la Gala TIFF s-o premieze Ionuț Vulpescu, a lăsat lumea vorbind singură, a ieșit împreună cu bodyguardul din plină conferință și s-a dus să-și cumpere din Piața Unirii, înghețată la cornet. Mișto! Eu cred că-n sângele ăla de nemțoaică e și vreo cantitate infimă de ursar balcanic.
Asta-i cea care a jucat rolul lui Tess  d’Urberville? Asta-i fiica lui Klaus Kinski? Nici măcar n-au fost aere de vedetă. Am urmărit fiasco-ul conferinței: am văzut o aiurită care a frizat ridicolul, bizarul și maneaua.
Eu, de-acasă, rătăceam printre mondenități și mă gândeam că trebuie să fii Anda Adam să-ți programezi nunta în seara finalei Champions League.

 

Mulțumită ție, dulce Românie, unii sunt departe și plătesc chirie!

irinaȚin minte că învăța mult, era bun la matematică. Perioada post-revoluționară nu i-a oferit mare lucru. Preda matematica pe undeva pe la o școală generală și-avea un salariu mediu. Trăia auster. S-a specializat în informatică dar nici după asta n-a găsit cine știe ce decât pentru o românească și mizerabilă supraviețuire. Îi recunoșteau mulți inteligența, talentul și priceperea dar cu vorbe nu putea face plăți.
A plecat în America, după încercări repetate și o mulțime de interviuri. E profesor la o universitate în Georgia, Atlanta. Ăia l-au luat de bun și-l plătesc ca atare. Stă-n chirie, bate America de Sud în concedii și leșină de dorul României, pe unde nu s-a mai întors.
”Dacă aveam din ce trăi, nu plecam. Nici aici nu pot spune că mi-am găsit locul. Sunt prea departe. Acum am bani dar la ce-mi ajută dacă-s nefericit? Mie-mi place acasă la mine. Aștept schimbări în România și revin”
Așteaptă mult și bine, prietene! Probabil c-o să curgă apă multă pe Savannah, râu pe care-l vezi tu din balcon.

Un alter ego

hagi sa fie bine!Multe n-aș face dacă ar fi după mine! De ce fac ”ce trebuie”n-aș putea spune. Nici nu știu la ce m-ajută sau cât bine îmi fac interdicțiile, normele impuse, tiparele de alții stabilite, nutriția privată de E-uri, grăsimi și carbohidrați și naiba știe de la câte mă abțin să nu ies din standardele societății și-ale bunului simț:
– îmi beau cafeaua cu pastiluțe de ștevie când aș  turna un spray de frișcă-n ea și-un polonic de zahăr
– mă fac cochetă când abia am chef să mă spăl pe dinți
– salut oameni și schimb amabilități când abia le-aș acorda o privire
– ascult poveștile proștilor când le-aș trânti ușa-n nas
– mă abțin să corectez când deficiențele gramaticale îmi zgârâie auzul și fierea
– mănânc puțin și degresat când aș devora un porc, poiată de găini și producția de Pambac pe-o zi
– merg la sala de fitness și numai Dumnezeu știe cât urăsc mișcarea
– fac plăți, corect, la timp, cu sufletu-n gât să nu-ntârzii când n-aș da  niciunei instituții, niciun ban
– țin două lucruri în casă de care pot oricând să mă lipsesc: televizor și frigider
Acestea fiind spuse, le declar inutile, făcute cu silă dar din rațiuni încă nedescifrate, mă țin de ele. Ori din inerție, ori din prostie.

 

Cât de rău îmi pare că…

Nu am fost genul creativ, n-am inteligență practică și îmi recunosc minusurile astea.  Dacă ar fi să întocmesc o listă cu părerile de rău ar fi lungă. Căci multe n-am făcut din comoditate, teama de început și stângăcie!
*Ar fi trebuit ca femeie să știu să-mi aranjez părul, să-mi fac unghiile, să mă machiez dar sunt și la vârsta asta dependentă de saloane.
* Aș fi vrut să-nvăț să beau sau mai corect să pot bea alcool dar întotdeauna mi-a fost rău. Dumnezeu știe c-am incercat!(Crede-mă, Costică!)
* Mereu am fost fascinată de mersul pe patine. Când eram copil urmăream piruetele celorlalți și îi asemănam în mintea mea, cu balerinii. Eu nici nu reușeam să mă încalț cu ghetele și-am abandonat ideea. Poate prea repede, din lașitate.
* Mi-am dorit să ajung la Paris, Barcelona și Bruxelles dar n-am făcut nimic pentru asta. Am preferat să fac altceva cu banii. N-am făcut nimic important dar mi s-a părut mie că sunt practică cumpărând pentru casă, plătind chitanțe…Am sfârșit cu păreri de rău.
* N-am reușit pe deplin să învăț să mă iert și să iert. E-o dramă. Îmi acord încă timp, mai mult îmi caut o motivație dar vreau să învăț. Și asta nu se găsește-n cărți. C-ar fi ușor.