Arhiva categoriei: Paroxisme

Paroxisme

Nu ești bolnav? Hai că ești! Trebuie să fii!

reclame-pastileS-a contaminat și radio-ul de reclame cu medicamente. Nici Youtube-ul n-a scăpat. Până s-asculți o melodie, ți se impun 14 secunde cu miraculosul ArtroFlex Articulații.
Dacă n-ai nici pe dracu`, parcă încep așa să te doară oasele. Nu ești răcit, dar de dragul reclamelor, te ia strănutul. Nu te piși pe tine, dar de ce să nu încerci un Feminost? Din sănătos, devii ipohondru și-ți cauți boli pe care media ți le bagă-n ochi, gât și urechi, cu japca.
În vremurile când nu exista psihoza ”E”-urilor, mamaia ne vindeca de urgență cu mămăligă, frunze de varză, de patlagină și sare grunjoasă. Nu crăpa niciun copil dacă piramidonul n-avea gust exotic și vitaminele nu însemnau pastile colorate, ci corcodușe, cireșe, ceapa verde de pe straturi și merele pe care le furai de la vecini.
Dacă ești sănătos și încerci să faci în ciudă sistemului, gândește-te că cineva trăiește din bolile tale. Reclamele trebuie plătite, sistemul de asigurări nu funcționează dacă tu te ții sănătos. Îmbolnăvește-te naibii, odată! Dar fă-o atât cât să nu mori. Încă n-a apărut reclama la formol cu iz de mango. Așteaptă! N-o dura o veșnicie și-o să mori cu atâta drag încât în necrolog, urmașii vor scrie: ”A fost acru toată viața lui. Dar, iată, datorită acestei firme de medicamente, pe ultimul drum, pleacă c-o duhoare de tort Diplomat, de-ți vine să muști din el!”

Cealaltă scenă a vieții

ponta beligan_Fotor-horzNoțiunea de ”actor îndrăgit”, să ne înțelegem, e valabilă doar pentru ceea ce actorul produce pe scenă. După spectacol, asurzit de aplauze, acoperit de flori și felicitări, își trăiește viața personală. Dacă o face într-un fel demn sau umilitor, nimic nu-i anulează  talentul actoricesc, însă pe cel de om, categoric DA. Un actor nu se poate separa de viața lui, de simpatiile lui și de răul pe care-l pricinuiește semenilor lui.
Despre activitatea ”tovărășească” a lui Beligan s-a scris nu doar după moarte ci frecvent în timpul vieții; nu dorește nimeni să-l discrediteze ci doar să-l arate așa cum a fost. N-a fost Iisus și din viața sa n-a reușit să facă operă de artă. N-ar fi avut cum: îl umbrea un trecut ca membru de peste 20 de ani în C.C. al P.C.R., funcția de deputat al Marii Adunări Naționale, timp de 14 ani și-o afinitate mârșavă pentru Securitatea care-l avea ca musafir când avea de turnat colegi care mai aruncau câte-un banc nevinovat sau când avea inițiativa unei cenzuri de text, la sânge.
Nici măcar de dragul de-a ține-n viață ”Teatrul Național” n-ar fi fost permisă implicarea sa în regimul de oroare care și-a dat duhul, spre nemulțumirea celui ce l-a interpretat magistral pe Rică Venturiano. De altfel, cochetarea de mai târziu cu PSD (copilul de suflet al defunctului PCR) și exponenții săi, au dovedit că Beligan n-a avut niciodată spasme-n somn cu privire la trecutul său complet insalubru. Ba chiar la anii senectuții și sclerozei, la Arena Națională, cu ocazia lansării candidaturii maleficului Ponta, a declarat: „Îl susțin pe Victor Ponta, pentru că țara aceasta are nevoie de un Președinte tânăr și energic! Cred în tineri, doamnelor și domnilor! Tinerii sunt capitalul nostru cel mai de preț. Trebuie să ne folosim de acest capital de la nivelul cel mai de jos și până la vârf!”. Fleoșc! Ne spunea Beligan cum să ne-arate viitorul.
Vă place nu vă place, acesta era prețul, dragii mei cârcotași, pe care-l plăteam ca să mă vedeți voi jucându-l pe Rică Venturiano! V-am făcut, când n-aveați ce mânca și când vă era frig, viața mai frumoasă”.
Aiurea “maestre”, prin discurs și sărutat în cur, ai menținut la putere pe cei care ne făceau viața mizerabilă și ne băgau frica-n oase. Din cauza unora ca tine, care-și lingeau deștele de caviar, râgâind după șampanie de import, număram oi s-adormim mai repede și să ignorăm drama de-a ne culca flămânzi.
Eu nu-l plâng, nu-l aplaud decât la scenă. Ca om, susțin ca și în cazul lui Păunescu, Vadim, Nicolăescu, Călinescu, Sadoveanu, Irimescu, Breban, Vianu și alți adoratori de seceră și ciocan, că dacă n-au fost buni vii, morți nu mai fac două parale.

Bărbații ie nește porci, fă!

pițiNu s-a inventat photoshopul care să mascheze prostia. Și nici make up-ul care ascunde lipsa minimei culturi. Ghinion! O femeie care se arată epuizată de bărbații din jur care, by the way, ”toți ie la fel” își dorește cu orice preț să pară victimă, să dea impresia că-i abuzată și lasă deschisă calea celui ce-o poate salva din ”calvarul” în care trăiește, poate fi interesantă pentru unii dacă nu i-ar lua în calcul căruța de minusuri.

De ce unei femei îi este de ajuns să fie frumoasă, țâțoasă, fițoasă și să dea pe spate publicul stradal și juma` de club? Cine i-a luat femeii, feminitatea? Și de unde atâta ură pe bărbatul de-alături? În cazul ăsta par o femeie deplasată, desuetă, reșapată de asta nici nu m-aș lansa-n apărarea lor, în public de teama oprobriului. Mi-ar lua prea mult să schimb mentalități ciupite din Can Can, Libertatea și Playboy.

Eu de la bărbați am învățat să înot, să călăresc caii, să joc table și șah, să fluier, să conduc, să fiu puternică. Ei m-au provocat la scris, la poezie, la cultură și prieteniile cu bărbații din jurul meu, s-au dovedit durabile. Ce m-aș face eu fără astea? Eu nu știu să-i urăsc. Asta se exersează. Oricine poate iubi, stima, respecta. Înainte să le lipiți etichete-n frunte, recitiți mitologia greacă! Acolo-i definiția imbatabilă a bărbatului și imaginați-vă că Zeus, dac-ar fi fost minimalizat de Hera, n-ar fi fost Zeul Zeilor ci un caporal la poalele Olimpului. Iubiți!

Ca să fii în PSD nu-ți trebuie decât un IQ sub 70

pontaAm preferat să votez o speranță de onestitate decât o certitudine de corupție. Nu m-am așteptat la Iohannis să fie vreun salvator. N-are stofă și e musca handicapată din lapte acru: mută, lipsită de forță și prea palidă ca să fie vizibilă. Dar nu-mi dă voie conștiința să înclin, să fiu de acord și să votez hoarda PSD-istă. Când spun PSD automat îl văd pe Iliescu, Năstase, Dragnea, Mazăre…s-ar face noapte dacă aș continua lista de manglitori neo-comuniști. Spun ”comuniști” pentru că mesajele lor au iz dictatorial și pluripartidismul e coșmarul lor.
În ultimele zile, aroganța lui Ponta a devenit hiperbolică, Rus a făcut declarații halucinante pentru un popor nevoit, din cauza unora ca ei, să supraviețuiască doar plecând prin lume, moderatorii servili ai Antenei cer demisia lui Kovesi și încearcă sisific să decredibilizeze DNA-ul și justiția.
Acum pot spune cu mâna pe inimă: dacă ar fi s-aleg din nou, aș proceda la fel. Și pentru același motiv: îl votez și pe câinele Bosquito numai un PSD-ist, NU!

Ursărie curată

zamfir rieuAdică cine-i Andre Rieu și Johann Strauss Orchestra? Dacă vrea să-mi bage ceva din Șostakovici, Bela Mavrak și-un ”Turandot” de Puccini, să m-aștepte, fratili meu! Concertul fără semințe, cremwurst și muștar e ca Zamfir fără nai. Păi da? Lasă-le dreq de maniere că nu se dărâmă lumea dacă așteaptă olandezul 10 minute să-nceapă concertul.
Și-a stat în așteptare compatriotul lui Van Basten, Van Gogh și supusul Reginei Beatrix să-și cumpere românii, ursarii Europei, de-ale gurii, s-aibă ce scuipa și să meargă valsul uns.
nastassja kinskiMăcar ne-a răzbunat la Cluj, Nastassja Kinski, mai jegoasă ca toți ursarii la un loc: invitata la Gala TIFF s-o premieze Ionuț Vulpescu, a lăsat lumea vorbind singură, a ieșit împreună cu bodyguardul din plină conferință și s-a dus să-și cumpere din Piața Unirii, înghețată la cornet. Mișto! Eu cred că-n sângele ăla de nemțoaică e și vreo cantitate infimă de ursar balcanic.
Asta-i cea care a jucat rolul lui Tess  d’Urberville? Asta-i fiica lui Klaus Kinski? Nici măcar n-au fost aere de vedetă. Am urmărit fiasco-ul conferinței: am văzut o aiurită care a frizat ridicolul, bizarul și maneaua.
Eu, de-acasă, rătăceam printre mondenități și mă gândeam că trebuie să fii Anda Adam să-ți programezi nunta în seara finalei Champions League.

 

Mârlanul extenuat de Valencia

New ImageStătea gherțoiul picior peste picior și-mi explica cum a dat-o el bine în Spania. Eu mă uitam la soseta albă din pantof. Ce aspect urât! În compartiment e interzis fumatul dar el nu ține cont. Nici măcar nu mă întreabă dacă mă deranjează. Fumează și tușeșete tabagic. O flegmă i se zbate-n gât. Îmi spune cum se face Paella și începe de parcă ar vorbi despre tocăniță sau zacuscă: ”Prăjești două cepe…”. M-arăt și eu interesată de-aiurea. Nu mă costa nimic. Scapă cuvinte spaniolești pe care nu le înțeleg. Ghinionul meu! Îmi recomandă telenovelele sud-americane pentru deprinderea limbii lui Cervantes. Nu pot să-l încurc. Ah, ce greu trece trenul prin gări! Mai e mult până ajung. Nu mai suport discuția cu un om care se chinuie să se arate din ce în ce mai insidios.
Uneori soarta e nemiloasă cu mine! Când aș da un regat pentru o oră de liniște, nestemate pentru tăcere, mi-apare-n cale un Carlos Fernando de Pașcani, să-mi explice în chip cabotin cum stă treaba cu viața, cu fericirea și cu alegerile inspirate. În toate cazurile s-a dat drept exemplu tocmai pe el ca fiind modelul de reușită exhaustivă. Mania grandorii la cote alarmante fără șanse de remediere. În fond e-un biet muncitor cu ziua care trăiește ceva mai bine decât un șomer din România.
Omul din compartimentul meu e trudit, chinuit de depărtări și îmbătrânit înainte de vreme. Dacă ar fi avut discursul potrivit, cu siguranță l-aș fi îndrăgit pentru perseverența de-a face ceva în viață, pentru curajul de a pleca de acasă și pentru simplul fapt că poate e mai vrednic decât mulți.
El fumează…eu îmi fac rugăciunea: ori m-arunc din tren , ori vine gara unde trebuie să cobor. Adios, Sancho Panza! Paella cu ceapă prăjită n-o să gătesc.

O sută zece minute

cum vine noaptea
mă bântuie veșnicia
zilei venite prea târziu
a ochiului care nu se închide
a minții care nu stă-n loc
a sumei dormite
ieri noapte au fost exact
o sută zece minute
poate vine vremea
când o să spun:
”Dac-aș dormi
o sută zece minute!…”
m-acopăr cu fulgi de secunde

Asta e viața pe care o vreau?

Într-un moment de relaxare, în timp ce îmi omorâsem gambele cu sportul și două beșici din talpă mă chinuiau , m-a trăznit o revelație: asta e viața pe care mi-am dorit-o? E ceea ce mi-am trasat eu ca obiectiv în tinerețea mea? Nici nu-mi amintesc exact ce-mi doream, probabil nimic impresionant. Stima mea de sine, nici pe atunci nu excela. Cred c-aveam obiective minore: casă, masă, soț, draci, laci… Cu timpul, după ce mi-am așezat borcanele-n cămară și am apretat lenjeriile de se tăiau muștele-n ele, cred c-am vrut mai mult. Știam că pot și că am resurse.  Dar curajul n-a mai fost tot ăla care se presupune că l-aș fi avut cu ani în urmă. Și-am mers în virtutea inerției: în căsnicie, în viață, în joburi care niciodată nu mi s-au potrivit și-n care nu m-am regăsit. Am fost înconjurată de oportuniști, lingăi, nostalgici comuniști, specimene anti-artă, anti-estetic și gherțoi cu patalama. Numai eu știu de câte ori mi-am mușcat limba să nu-i înjur și să nu ies pe ușă și să mă tot duc! Nimeni nu mi-a pus pedică în viață și nimeni nu m-a rănit mai tare ca familia mea și cei de lângă mine pentru care de multe ori m-am sacrificat. N-am cerut bust de fontă în parcul ”Cancicov” și nici să mi se compună balade, ode și doine dar e regreatabil să nu primesc niciun salut, o formă de băgare-n seamă, căci de recunoștință nici n-am curajul să vorbesc. Nu mă știu decât alergând pentru alții, uitând empatia și trecând deseori în locul celui afectat ca și cum aș fi vrut să duc eu totul, atribuindu-mi puteri nefirești. Am trăit în minciună de-a lungul anilor pentru că așa au considerat cei de lângă mine că merit. Misterul nu e apanajul meu. Îl accept doar în filme și literatură. Nu mi-am dorit niciodată să mi se spună:”Te-am mințit în avantajul tău”. Eu n-am cultivat asta, nu asta am transmis, de ce mi se livrează zilnic, ceea ce eu nu cer? Descopăr adevăruri pe care eu le scot la suprafață prin logică, feeling și…nu știu…revelație? Poate, da. Și îmi dă nesiguranță pentru că nu știu ce mai urmează să aflu. E frustrant. Nu-i de mine. N-am rezistență la tăvăleală de acest tip. Pe atunci nu știam ce vreau. Acum știu. Nu m-a năpădit deșteptăciunea dar încep să dezvolt o capacitate senzorială numită GRIJA FAȚĂ DE MINE. Cred că asta e singura variantă corectă de a trăi și de a respira printe oameni: să te ai doar pe tine în vedere și să-ți impui, să-ți înfierezi adânc în convingeri că în toată lumea asta de plastilină chinezească confecționată pe vapor, doar TU contezi cu adevărat.

Pentru unii duminica e mumă, pentru mine- ciumă

Prima zăpadă în orașul Evei Braun. Antipatică. Și ea și zăpada. Se mai fac și 96 de ani de la nașterea multi-lateral-dezvoltatului…anticipez o zi posomorâtă. Se vor fi adunat nostalgici cu căciuli de oaie și paltoane la două rânduri de nasturi, în Ghencea, cu colaci, sarmale, cornulețe? Cred că da. De proști nu ducem lipsă. Nici de comuniști admiratori de întuneric și foame.
Ca să ies la aer îmi trebuie șuturi în cur. Nu accept din alte surse așa că tot eu mi le dau.

Mircea Rusu…din comuna Band

– Mircea Rusu împreună cu o localnică din Petea, în vârstă de 104 ani –

E cu neputință să nu-l știe careva. Cine n-a fredonat ”Iarba verde de acasă”, cine nu l-a ascultat pe vremea când era la Compact și cine nu știe MIRCEA RUSU BAND?!
”Band” e cuvânt marcant în viața solistului, de două ori. O dată, citindu-l englezește, e trupa cu care cântă și citit fix cum se scrie, românește neaoș, e comuna unde s-a născut și este primar de 10 ani. La inițiativa primarului-solist, în aceste zile, în comuna Band, Județul Mureș, se desfășoară  Jocurile de Iarnă Indoor Band, Ediția a II a. ”Ai fi tentat să crezi că au loc concursuri pe pârtie sau ski, dar la ora asta nu avem zăpadă oricum așa că jocurile de iarnă constă în: table, 66 și filcăi (un joc cu cărți de prin părțile Ardealului) și tenis de masă, tenis cu piciorul și volei. Vine lumea puhoi, se înscriu mulți.”, declară primarul Mircea Rusu, mândru că reușește să scoată lumea din casă, la activități recreative.
Omul ăsta chiar e exemplar în activitatea de administrație: ia decizii împreună cu sătenii, asfaltează drumuri așa cum a promis, ia singur pulsul populației, știe exact dacă lumea e mulțumită de el au ba. Și pentru un pulifrici ca Stavarache poate fi exemplu că….iaca un om care prestează și artă și administrație, mai vorbește cu lumea și-n perioada dintre alegeri nu numai c-o săptămână înainte de votare când ar mânca și câcat numai să mai prindă un mandat de 4 ani.
În timpul liber, atât cât își permite, primarul din Band compune versuri, muzică, face turnee și se bucură de viață.
Vorbește liber, înjură simpatic, pocește pe hoți și termină tot c-o melodie, c-un catren, un aforism ca să nu-si iasă din tiparele ardeleanului nebunatic, spiritual și uneori chiar sarcastic.

În München ninge ordonat

În München ninge ordonat
C-așa-i la nemți zăpada
Nu udă, cade blând pe-asfalt
Salută toată strada:
”Grüß Gott, măi Fritz”
Îi spunea ea-n germană
Dar neamțul, doară din instinct
Strecoară mâna-n blană
Atinge pușca, dă s-o scoată
Mai zăbovește-un pic
Și socotește cât îl costă:
Nu costă mai nimic.
– Ce faci, nefericite blond?
În mine vrei să tragi?
Te văd cum umbli de nebun
Și cauți prin nădragi
– Așa mi-e felul, mai țicnit
Și m-am pierdut cu firea
Dar nu-s eu cel pe care-l strigi
Nu-s Fritz și nu-s german
– Dar cine-oi fi? Te-am confundat?
– Sunt Gică, gălățean.
Ai vrea să stii, probabil
De ce țin pușca-n sân
Fugit sunt, de la stână
Cu banii de pe oi
Și m-am gândit să-i cheltui
În market, pe la voi
-Dar ce bani să ai tu
Din oi și din nutreț?
– N-or fi chiar mulți
Dar e-avantaj la preț
La voi este mai ieftin
Decît la noi în țară
– Păi ești din…Saudită?
– Așa s-ar putea spune
La noi e mai scump
Decât oriunde-n lume
Hai că te las acuma
Mai ninge peste mine
Acoperă-mă tot
Dacă mă prinde Garda
Să creadă că sunt mort.

România- Africa albă

ţi-au adus brad
de la Viena
şi globuri din Madrid
sub el îţi cântă Pepe
…cu bani de la partid
„Hai spune cine, cine…?”
îngâni cu el odată
iote un prost ca tine
un nimeni dintr-o gloată.
tu-ţi lingi botul
după fasole şi rachiu
şi-a doua zi
de foame,
te miri că mai eşti viu.
cât seamănă cu Ghana!
ţara ce-ţi dă sarmale
dar nu îţi dă niciodată
în boluri de cristale
tu meriţi farfurii
paharele de plastic
că numai tu, ţărane,
strigi „PSD” bombastic
acu’ du-te acasă!
gândeşte-te profund!
că fără voia ta
nimeni n-o bagă-n fund
ai dat accept cu votul
aşa faci şi la anu’
că-i greu să faci Cioran
din Vasile mârlanu’.