Arhiva categoriei: Pe unde mi-au mers paşii

Soţului meu, Cristian- pescar nemincinos

– Ah, nu-i mai prinde că mi s-a acrit de curăţat solzi!
– Unu. Unu şi gata.
Mă uit către crapii cu branhiile căscate şi la somnii despicaţi şi mă gândesc că n-am unde-i îngrămădi prin congelator.
Nici Dunărea nu m-aude. Curge de nebună ducând cu ea legende, peşti, bacul şi şalupe de fiţe.

N-aş mai pleca de sub salcia plângăcioasă care bate detaşat aerul condiţionat. Mă răcoresc cu lacrimile ei zălude. E linişte pe malul Dunării, la Murighiol. Prea linişte pentru condiţia unui orăşean obişnuit cu larma şi stresul. Mă trântesc a lehamite pe salteaua scoasă din cort, cu mâinile sub cap şi urmăresc norii. Încerc să le compar formele dar n-am imaginaţie şi le spun doar „bulgăraşi” când ei arată mai mult a gheme de melană.
vreme buna de pescuitRadio Cultural turuie o emisiune istorică: perioada regalistă, Lupeasca, Ferdinand, Carol, Carmen Sylva iar fondul muzical e unul lăutăresc-interbelic.

– Am mai prins unu. Ăsta are 7 kile.
– Astâmpără-te! Eu nu-i mai curăţ.
– Curăţ eu.

Mă chiorăsc razele soarelui şi citesc cu greu „Veacul de singurătate” a lui Marquez. Pentru familia Buendia timpul a stat în loc la Macondo. Pentru mine, la Murighiol. Dintre toate concediile pe care le-am avut (la 5 stele, la 4, la 3, la cabană, în staţiuni balneo sau pe bălţi) în Deltă am avut concediul perfect. Singura teamă pe care o am în vremurile astea austere, e că n-o să-mi mai văd Delta prea devreme. Eu am nostalgia privitorului-prinzător de peşte. Dar Cristian, omul meu? El repetă încrezător: ” Las’ că mai ajungem noi”. Eu n-am optimismul lui.

La Murighiol s-a oprit vremea. Vremea concediilor ce mor.