La Casa Rebeca

 Sâmbătă, 17 Martie a avut loc deschiderea celui mai elegant restaurant din Bacău. Se numește ”Casa Rebeca” și este situat în casa încărcată de istorie a familiei Cancicov.
Având un specific italian, restaurantul conține, ca design, elemente tradiționale dar și accesorii franțuzești de rară delicatețe.
Administratorul Dumbrava Bussines Resort, Dan Aizic, renumit pentru rafinamentul și bunul gust al spațiilor de alimentație publică pe care le deține, de această dată a întrecut imaginația oricărei limite a esteticii.
Atmosfera luxoasă și distinsă ar putea părea destinată unei anume elite dar Dan Aizic, spune că restaurantul său, ”are porțile deschise tuturor celor care își doresc să petreacă frumos, la prețuri moderate.”
Când am intrat, încă de la ușă, am simțit căldura gazdelor și cei care îl cunosc pe Dan, știu că este un inegalabil amfitrion iar celor cu care lucrează, le-a impus același stil.
Nu știu dacă muzica napoletană a lui Carusso și Lucio Dalla m-au ținut atâtea ore la masa din colț de unde n-aș mai fi plecat..! Sau poate vinul italian de Puglia…mâncărurile savuroase ale bucătarului c-o vechime în gastronomia italiană de peste 20 de ani…cert este toate la un loc mi-au făcut dintr-o seară friguroasă de martie, o seara unică.
M-am întors și-a doua zi, și-a treia…e locul declarat al cafelelor mele.
Dacă tot e să-mi aleg un loc al meu, de ce să nu-mi duc pașii pe-acolo pe unde a construit o bijuterie arhitecturală, distinsul  Anghel Cortez și pe unde au călcat și Enescu, Rebreanu, mareșalul Antonescu și atâtea elite liberale, respectabile?
Când îmi găsesc câte un loc de suflet, devine parte din mine.
Nu vreau ca scrisul meu să aibă destinație publicitară. N-am niciun interes în acest sens. Vreau doar să treceți măcar din curiozitate, prin fosta casă a ministrului Cancicov și să vă bucurați c-a ajuns pe mâini bune! Savurați un vin, lângă lemnele trunchiate pentru foc, și acordați-vă timp să priviți ca-ntr-un muzeu, accesoriile art nouveau de rară delicatețe artistică!
Merităm din când în când să ne hrănim sufletele și să dăruim papilelor gustative câte-un regal de gusturi mediteraneene!

O părere la “La Casa Rebeca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *