Mă protejez de frig și zeflemea

Am stat la geam de data asta. Am privit din casă cum se adunau demonstranții. Cald în casă, muzică, fursecuri cu stafide pe-un platou…
Am ieșit iarna trecută în ger. Am stat pe-afară până spre dimineață, am răcnit cu ură, îmi înghețase și sufletul în mine și dacă aș fi plecat mi se părea că trădez cauza mea și-a celor mulți.
Tremuram colectiv și ne ieșeau vălătuci de aburi din guri. Blamam PSD-ul, pe Dragnea, pe Grindeanu și Iordache și toate scursurile care ne-au adus în stadiul în care suntem.
Am răcit, nu mi se încălzeau picioarele nici a doua zi și m-am îmbolnăvit de plămâni. M-am umflat de Fervex, Paracetamol și de ceai cu lămîie. Am pățit toate astea și mi s-a părut normal să mă sacrific. Niciun om normal la cap n-ar trece cu vederea atâta nedreptate. Oamenii ăștia ne opresc din evoluție, spurcă democrația și drepturile noastre și își fac legi care să-i salveze de pușcărie. Emanațiile lor jenante ne spun că furtul și corupția sunt de bine, ba mai mult sunt ”blană”-n CV.
Nu s-a schimbat nimic de-atunci. Doar apelativele: din ”Soros-iști” în ”membrii statului paralel” .
Am avut ieri cea mai indiferentă poziție față de oamenii cu care am stat odată în stradă: i-am privit din casă, prin geam, le-am dat ”Like” și ”Wow!” și m-am simțit ca o indolentă patetică. Mi-am propus nepăsare și absență pentru că am văzut de iarna trecută, cum totul e-n zadar. Suntem condamnați de câțiva ticăloși, să încremenim într-o baltă colorată în roșu sângeriu, decorată sarcastic cu degete mijlocii care ne pricopsesc cu ”Muie, bă!”
Eu n-am ieșit aseară în Piața Tricolorului și nu-mi laud atitudinea. Dar sufletul și indignarea acolo mi-s. Nici ură nu mai am. Doar un gol…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *