O piață ca un lagăr

Piața Centrală Bacău

Piața Centrală Bacău

Sinistră imaginea pieței! Adunături de chioșcuri, mărfuri prăfuite atârnate pe lanțurile colorate ale ușilor standurilor, vânzători agresivi și plictisiți, aspriți de soare și de nervii lipsei vânzărilor, gunoaie, câini pripășiți, ochi ageri de hoți de buzunare, ”Țigări, țigări, avem țigări”, ”Telefoane vă dăm. Avem ceva bun”, bătrânei transpirați cu buchete de plante în sacoșe de rafie: ”Haide mamică, cumpără și matale că mai am două și vreau să plec acasă!”.
Mă apasă mila, dezgustul și nervii pentru cei care sunt responsabili pentru lipsa modernizării. Parcă e intenția continuă a unei minți diabolice să ne țină pe loc, să ne obișnuim cu insalubritatea și să nu ne dorim mai mult.
Mă tem că o să prospere hypermarketurile mai mult decât și-au propus și știu și de ce.
Cumpăr fructe și legume românești fără să mă gândesc. Le prefer din o mie de motive în locul celor de import dar de ce mă obligați să trec prin iadul odios colorat când impozitele mele-s plătite la zi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *