Ori suntem români ori nu mai suntem!

- La mine la bloc-

– La mine la bloc-

Dacă nu de sărbători, atunci când o mai fi ocazia să fim români adevărați?! E timpul să cumpărăm ce nu ne trebuie doar de dragul umplerii coșului și cheltuitul banilor. Ne trebuie mâncare multă că numai o masă plină și un frigider care dă pe dinafară arată cât suntem de bogaț`!
E perioada când mâncăm ca hămesiții după care luăm Colebil și dacă tot n-am ajuns la Urgențe, s-o luăm de la capăt că-nseamnă că mai e loc de două fleici.
Dar înainte de mâncare, trebuie să facem ce n-am făcut de la Paște: curățenia generală. C-așa-i neamul de geto-dac: noroc că vin sărbătorile altfel l-ar năpădi acarienii și râia.
A rezistat stoic bătutul covorului, înghițitul prafului de către cel care-l bate dar și de trecători iar cine n-a făcut febra musculară de la paleta de sârmă, n-a prestat voinicește. Ar fi mai civilizat s-avem parchet laminat și două-trei covorașe ecologice care se spală-n mașină dar unde-ar fi românitatea noastră?!
Au năvălit ofertele cârciumilor și-s aproape gratis: dacă mai pui o sută la ele, stai lejer în Lefkada o săptămână, la vară. Dar ce contează? Unde să ne purtăm rochiile cu fir auriu luate de pe Amazon.ro, Bonprix și mall dacă nu le fluturăm în noaptea dintre ani?! Și genele false, și unghiile cu gel…Intrăm cu datorii în 2018 dar tot ce contează e imaginea și să nu stăm în casă ca fraierii care n-are un covrig în burtă.
În tot acest cadru românesc, ascultăm ”Santa Baby”, ”Driving home for Christmas”, ”All I want for Christmas is You” și doar colindele ni s-au americanizat. Noi suntem aceiași primitivi rămași în stadiul de ”Descălecat”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *