Pictorul Murivale mai despuiat ca fata de la pagina 5

Pictorul Murivale Muresan Vasile

Cică s-a trezit pictorul Murivale într-o dimineaţă, după o avalanşă de vise umede şi potrivindu-şi pe creştet o coroniţă de flori plasticate şi s-a gândit el, în capul lui, aşa: „Bă, parc-aş putea reprezenta gay pride”. Ca să nu-şi piardă ideea, a contactat o fotografă, care la rândul ei, nu pare să aibă ţigla pe casă şi l-a izbit pe artist într-o roabă, supunându-l la numeroase poziţii către care şi Bote, manechinul absolut al Balcanilor, s-ar uita invidios.
Ca să-şi confirme sieşi că e un excentric, un libertin incurabil şi-un artist absolut, dezinteresat de părerile altora, omul a postat pe un renumit site de socializare întreg albumul.

Că Murivale e un tip deloc arătos asta nu are rost să mai adaug şi ultimul lucru care-l aranjează, e pozatul în roaba peste care s-au trântit cu generozitate, flori. Norocul nostru e că n-a bătut vântul şi organele genitale au rămas îngropate-n frunzele de polietilenă ale aranjamentului floral care pare rupt din coroana vreunui răposat că altfel, cine stie ce-am fi văzut de după corolele de plastic…

-Murivale-

-Murivale-

Murivale Muresan Vasile nu-i un pictor oarecare. Este menţionat cam prin fruntea artiştilor plastici. Reclamele gen „fata de la pagina 5” îi sunt total inutile, profesional vorbind. Pictorul îşi poate face reclama cu miile de tablouri lucrate, de-o rară şi certă valoare.
Să arate în halul asta genialitatea? Adică dacă eşti talentat trebuie să dai şi cu chiloţii de pământ că altfel nu te revendică nimeni ca artist? N-aş crede. Eu am câţiva amici printre pictorii marcanti ai vremii şi nu i-am vazut scălâmbăindu-se.
Eu nu-i acord pictorului Murivale nicio circumstanţă. Zavorancei, da. Biancăi, da. Sexi-Brăilencei, da. Lui, nu. Că artistul când întrece limitele normalului şi se prostituează, e ca şi cum ar urina de bună voie pe propria creaţie.
So long, maestre! Dacă urmează pictorialul „Cu fesele prin leuştean” anunţă-ne! Măcar să se laude şi românul c-a văzut un cur de pictor celebru.

33 de păreri la “Pictorul Murivale mai despuiat ca fata de la pagina 5

  1. MURIVALE

    PARTEA BUNA E CA MA AMUZA ”joaca asta ‘ VA ANUNT CAND VOI DA JOS FRUNZA DE LEUSTEAN . IMPORTANT E CA A FOST O EXPOZITIE PUBLICA DE NOTA 10 .

    Răspunde
    1. Irina Bacaoanu Autor articol

      Felicitari, domnule Murivale!
      Si Simona Sensual face furori pe podium dar asta nu denota ca s-ar sacrifica pe altarul artelor

      Răspunde
  2. MURIVALE

    DA, NU STIU CINE E SIMONA , NU AM FOST IMPREUNA PE PODIUMUL ARTEI , POATE I-AR STA BINE LANGA MINE . BUN MODEL SI PENTRU PICTURA , CE E RAU IN ASTA . PARTEA PROASTA E CA NU MAI INTRA LUMEA IN GALERII DE ARTA SI CA ARTISTI DE AZI O DUC PROST ,DRAGA IRINA .

    Răspunde
    1. Irina Bacaoanu Autor articol

      Drama asta nu e de acum. De ani de zile lumea evita teatrul, galeriile si filarmonica.
      Dar aratatul curului nu stiu daca e mesajul care-l face pe vizitator sa revina.

      Răspunde
  3. MURIVALE

    DRAGA, LA MARE, CUM ESTI? , IN SLIP . CE E MARE GROZAVIE SI PREMIERUL ARE POZE DE LA MARE , CAN- CAN ,CAN -CAN CU PICIOARELE’N TAVAN . OF , SI MICHELANGELO A PICTAT GENEZA NUMAI CU GOLICIUNI , FRUMUSETEA OMULUI E GOL . CE N- AS DA SA AM O POZA DE COPIL IN PUTA GOALA . DAR NU AM . ERAM LA TARA SI NU ERA UMBRA DE APARAT DE FOTOGRAFIAT ATUNCI

    Răspunde
    1. Irina Bacaoanu Autor articol

      :))) E clar ca ne intelegem separat.
      Nu-s din alta epoca. Stiu ca exista nudul in pictura. Dar pe dvs nu va aranjeaza. Nu sunteti tipul pe care-l aranjeaza un astfel de pictorial. Acolo e kitch curat si caraghioslic.

      Răspunde
  4. MURIVALE

    VAI, SUNT ATATEA PICTURI CU NUDITATE , PARTEA PROASTA ,AZI CA NU SE MAI CUMPARA NICI NUDURI . NICI NU SE MAI PICTEAZA NUDURI , DOAR FOTOSOPATE UNDE REALISMUL CRUD E LA MODA . PENTRU CA AU APARUT TELEVIZIUNILE XXX .UN NUD IN GENERAL COLECTIONARII IL PUN IN BUDUAR , ACOLO E STRICT INTERZIS .

    Răspunde
  5. MURIVALE

    ”Ca artistul cand intrece limitele normalului si se prostitueaza, e ca si cum ar urina de buna voie pe propria creatie.” AICI NU PREA SUNT DE ACORD . UN ARTIST SI IN FUNDUL GOL FACE ARTA UN PROSTITUAT IN FUNDUL GOL FACE BANI . NU E CAZUL LA MINE . DAR RAFAEL II SPUNEA LUI MICHELANGELO ,NOI ARTISTI SUNTEM CA PROSTITUATELE TREBUIE SA-I CURTAM PE COMANDITARI SA NE FACEM OPERA .

    Răspunde
    1. Irina Bacaoanu Autor articol

      O fi un adevar in ceea ce spuneti, nu zic nu. Dar de ce nu lasati picturile sa-si spuna povestea? Nu vad necesara nuditatea in acest caz, doar de dragul de a va asemana cu Michelangelo.

      Răspunde
      1. Doina Enos

        Astazi as zice este necesar ca artistul sa se expuna intr-un fel sau altul. Exemplele sint multe.Unele sint mai reusite decit altele. Trebuieste curaj pentru a te expune nu numai arta ci si pe tine insuti. A crea debat , a discuta se include in arta in sine. Fotografiile in roaba cu flori sint originale poate pozitia un pic fortata a corpului. Imagineazati o baba in loc? Doina Stockholm

        Răspunde
  6. MURIVALE

    . ”Ca artistul cand intrece limitele normalului si se prostitueaza, e ca si cum ar urina de buna voie pe propria creatie.” AICI NU PREA SUNT DE ACORD . UN ARTIST SI IN FUNDUL GOL FACE ARTA UN PROSTITUAT IN FUNDUL GOL FACE BANI . NU E CAZUL LA MINE . DAR RAFAEL II SPUNEA LUI MICHELANGELO ,NOI ARTISTI SUNTEM CA PROSTITUATELE TREBUIE SA-I CURTAM PE COMANDITARI SA NE FACEM OPERA

    Răspunde
  7. Rusu Arthur

    Nuditatea e frumoasa cand e frumoasa si devine grotesc cant e urat. Dv aveti un corp de cal batran care a tras toata viata in mina si mai are 10 zile pana la moarte. Nu e nimic frumos acolo, pana si florile cu care sunteti acoperit parca palesc pe corpul ala.
    Nudul unei femei frumoase este si va fi mereu apreciat de barbati. Nudul unui barbat frumos este si va fi mereu apreciat de femei… si de unuii barbati efeminati.
    Ceea ce faceti dv domnule… nu se incadreaza in arta ci in grotesc. Si da… grotescul uneori a fost ridicat la rang de arta, insa in cazul dv. este doar oribil si atat.
    Nu mai cumpara lumea nuduri? Gresit. Mergeti in orice magazin universal si veti gasi brikete cu tzate pe ele si calendare erotice. Deschideti orice ziar sau revista si veti gasi cel putin un nud.
    Oamenii frumosi sunt si vor fi mereu apreciati. Intradevar se schimba metoda de prezentare, dar produsul este acelasi.

    Răspunde
  8. mona

    Daca asta numim grotesc, cred ca ar fi mai bine sa ne uitam si in curtile vecinilor si apoi sa tragem concluzii…… http://yatooi.com/42154 …… ei au considerat poza una buna, de aceea e pe saitul lor la loc de cinste….dar ce stiu ei, doar a fost o manifestare culturala internationala cu nume celebre…..noi stim mai bine…. Cat despre „oamenii frumosi” era parca o vorba…”nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie”….fiecare segment de piata isi are admiratorii. Ca sa nu mai vorbim ca modul de a pune problema cu frumosul si uratul este unul discriminatoriu Lasa omul sa se exprime cum simte.

    Răspunde
  9. Irina Bacaoanu Autor articol

    Am adaugat diacriticile, asa cum ati cerut. Acum, articolul, se poate spune, e mai lizibil. 🙂 Va multumesc pentru fina observatie facuta. As aprecia daca ati fi mai analitic si pe textele dumneavoastra. M-au durut ochii la vederea ororilor de tip „vre-unui” si alte cateva. E posibil sa fie erori de tastare si atunci sunteti scuzat.
    Numai bine!

    Răspunde
  10. Vali

    Ati fost prea fina in descrierea dvs. Acest om e oribil, va rog sa ma credeti. Nu-l mai laudati atat! Iar daca nu stiati, este chiar gay si inca unul cunoscut dar nici el nu neaga asta.
    Un articol frumos, un pamflet cat se poate de atragator pe care sincer sa fiu l-am citit cu mare drag.
    Daca doriti va dau eu si alte nume din zona pictorilor care sunt la fel de inumani ca acesta pe care l-ati descris.
    Mult succes si la mai multe articole de acest gen pt ca e nevoie sa fie demascata prostia, uratenia si imbecilitatea.

    Răspunde
  11. Dragos Burlacu

    Imaginile postate fac parte dintr un proiect al artistei Ana Banica. proiectul s a numit Opus Murivale si a abordat ideea homosexualitatii in arta, modul de perceptie al societatii asupra artistului Murivale, asta se intampla in 2004 la Atelier 35 in Bucuresti si a contituit lucrarea ei de master, deci Murivale nu este autorul imaginilor ci subiectul lor asta ca sa punem in context imaginile si discutia de aici.

    Răspunde
    1. Irina Bacaoanu Autor articol

      Cine l-a pus intre flori de plastic de la piata, nu conteaza.
      Daca pozele astea sunt parte a unui proiect al doamnei…nu vreau sa stiu cum arata restul. Si sincera sa fiu ma indoiesc de talentul ei. De-al maestrului, insa, nu.

      Răspunde
      1. ADINA

        POATE CU NUDUL MAESTRULUI AVETI DREPTATE,NU ESTE CEL MAI FRUMOS CORP DE BARBAT.PICTURILE MAESTRULUI SUNT CU ADEVARAT DIVINE.SUNT UNA DIN HAI SA-I ZICEM CLIENTELE MAESTRULUI(SUNT COLECTIONARA) SI VA SPUN CU MANA PE INIMA CA ESTE DIVIN,UN MARE PICTOR CARE PESTE NU F MULTI ANI VA FI MAI CELEBRU DECAT MULTI ARTISTI ROMANI CONTEMPORANI SAU NU.AM IN COLECTIE CATEVA MURIVALE SI IMI DORESC MULT MAI MULTE.COPII MEI O SA-MI MULTUMEASCA.

        Răspunde
  12. Gabi

    Sunteti tampiti cu totii. Unde-i arta aici ? Care-i elementul care te duce spre a intui că e artă ceea ce se vede in pozele astea de o rară ieftineală? Sunt pictor şi fotograf si asa monstruozitate n-am vazut.
    Madam Bănică nu e atat de buna pe cat cred unii. Are fluturii ei.
    Irina Bacaoanu are dreptate. Aspectul e urat al naibii. Voi sunteti orbi?
    Şi mai inportant e ca e punctul ei de vedere.

    Răspunde
  13. Sandu B.

    eu am ajuns aici de pe facebook. de la cristi gaspar dar crezand ca gasesc nu stiu ce femeie care a scris despre un pictor ceva de rau…etc, am gasit un blog miştoooooo rau. femeia are condei si sânge-n ea. bravo!

    Răspunde
  14. ADINA

    NU STIU CE VI SE PARE ASA DE FANTASTIC CA MAESTRUL S-A POZAT DEZBRACAT?IMPORTANTA ESTE OPERA ACESTUIA.DIN PUNCTUL MEU DE VEDERE,MURIVALE ESTE UNUL DINTRE CEI MAI IMPORTANTI ARTISTI DIN ROMANIA SI AM CURAJUL SA SPUN CA ESTE UNUL DINTRE CEI MAI BUNI ARTISTI ROMANI DIN TOATE TIMPURILE.HOMOSEXUALITATEA ,ESTE STRICT PROBLEMA LUI.BA CHIAR VINE IN AVANTAJUL LUI IN ACEST CONTEXT.VA AMINTESC CA CEI MAI MARI AI PLANETEI,VORBESC DE ARTISTI,AU FOST, ORI SUNT GAY.AICI APRECIEM TALENTUL ,NU ,DORMITORUL!!!

    Răspunde
    1. Irina Bacaoanu Autor articol

      N-am contestat o clipa calitatea lui de artist. Si nici homosexualitatea. La vremea cand l-am scris, nici n-am stiut despre asta.
      Recititi articolul!

      Răspunde
  15. elena

    Mie imi place, eu sunt hetero dar culori cu atata viata n-am vazut la prea multi pictori, ceea ce inseamna ca iubeste , vorba sfantului Augustin „iubeste si fa ce vrei „.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *