Prostul fără smartphone e ca Miami fără Beach

Mă convoacă la o discuție care cică e ”interesantă rău, Irino!”. Din politețe nu-mi scot telefonul din poșetă, gândindu-mă că nu-i frumos să fac conversație sau să răspund mesajelor în timpul dialogului. Bifez ”mute” și ne punem pe vorbe. De la jumătatea primei fraze, îi încep alertele de mesaje iar sunetele-s date la maxim. Mă cam destabilizează dar încep și reîncep fraza, m-arăt un pic deranjată însă omul nu se prinde. Poate crede că mă extaziază intervențiile astea sonore care de fapt îmi fut creierii. Dar vai! Omulețul dă și like-uri imaginilor ba trântește și-un share la videoclip.
S-alege praful de discuția noastră. Mă mănâncă pielea de nervi și mă culpabilizez coleric  ”Ce naiba caut eu aici?”
– Poate te deranjez. Văd că ai treburi mai importante. Vorbim noi…
– Ah, nuu! Mai dau așa câte-un like să vadă lumea că n-am murit.
Pentru mine murise. Mai vede vreun salut de la mine doar dacă-s în toane bune.
– Am plecat. Mă grăbesc. Nu-mi văd capul de treburi.
Mi-am luat poșeta, sacoul și eșarfa și dusă am fost!
Ieri l-am văzut în magazin. Împingea coșul de cumpărături cu burta că ambele mâini le ținea pe telefon. Probabil dădea like-uri. Asta știe să facă cel mai bine.
Dependent demn de milă…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *