Refuz să fiu un produs!

Costică, taică-meu era comunistul cel mai înfocat pe care-l știu. Avea momente în care îi depășea pe Ceaușescu și Dej. Când se cânta imnul la radio, nu stătea în cur ci se proptea solemn ca stâlpul, revărsând respect pentru comunism, prin toți porii. Niciun ochi ascuns nu-i măsura atașamentul față de partid dar el epata ca un haiduc, pe un drum de el croit încă de la instaurarea guvernului Petru Groza.
A încercat să mă contamineze și pe mine cu slugărniciile lui dar nu i-a reușit niciodată. De la 15 ani știam istorii adevărate despre liberali și țărăniști și mi-erau urechile antene parabolice când auzeam despre rege.
Mi-am format vederile politice de una singură. N-am intenționat niciodată să-i fiu împotrivă, n-am fost Gică Contra ca să-i atac lui ficații, am fost pe drumul meu, pentru că am avut o logică proprie. Am citit alte cărți decât el, mi-am ales un anturaj care nu era pe gustul lui și am făcut alegerile pe care le-am considerat umane. Comunismul mi s-a părut întotdeauna un păcat și o corvoadă a societății și nimic nu mi s-a părut mai nedrept decât să te naști într-un stat unde libertățile sunt suprimate.
Azi sunt la fel. Țin puțini oameni în jurul meu. Eu nu-s cu turma și gloata. Decât măscărici slugarnici, prefer prietenia câtorva sau singurătatea.
Mi-e clar că par ciudată în ochii multora dar mă simt bine așa. Sunt obișnuită de copilă, să mă piș contra vântului. E fel meu de a fi, e natura mea, sunt limitele pe care numai eu le-am stabilit. Asta a însemnat la mine, libertatea. Acum, când anii au trecut pot spune cu sinceritate: s-a meritat, cu toate pierderile suferite.
Nu puteam fi decât perdantă când m-am decis să mă încumet la un astfel de drum. Trăiesc într-o societate în care rândurile scrise mi-au adus antipatii, degete incriminatorii și etichete. De cealaltă parte, combatanții mei, au câștiguri materiale. Eu nu le-am vrut.
N-am să schimb eu mentalități, nici societăți, nici optica celor care văd viața într-un fel obscur dar știu că am strigat, prin litere, cât am putut: ”REFUZAȚI SĂ FIȚI PRODUSUL UNEI SOCIETĂȚI CARE VĂ VREA UMILI ȘI CORUPȚI! PLATA O FACEM CU TOȚII MAI TÂRZIU SAU MAI DEVREME!”

O părere la “Refuz să fiu un produs!

  1. Niki Vranceanu

    Sincer, nu cred că există vreo plată, pe undeva. Se poate să fii cel mai mare ticălos și să nu plătești niciodată pentru nenorocirile ce le-ai cauzat, după cum se poate să fii cel mai mare sfânt și să nu existe nici un rai pentru sfințenia ta. Se poate să fii umil sau să fii demn și, în lumea asta, să nu rezulte nicio consecință. În lumea asta! Că pe cealaltă nu suntem decât …hidrocarburi.
    Dar, tocmai așa, tocmai în insignifianța noastră stă măreția alegerii! Măreția furnicii care stă pe șina de cale ferată și sfidează acceleratul!
    Unii zic că orice rezistență e futilă și că „la urma urmei tot aia e!”. Și, dacă, la urma urmei, tot aia e, de ce să nu te pierzi în mainstream pentru măcar confortul zilei de mâine?
    Ei bine, nu pentru o plată, care, cel mai probabil, nu va veni niciodată, ci mai ales pentru că „la urma urmei tot aia e!” Pentru că dacă tot aia e, în această lipsă de sens, alegerea, dezgolită de orice mercantilism, e cu adevărat alegere!
    Așa că, zic: Refuzați să să fiți produsul unei lumi care vă vrea umili și corupți și faceți asta, sfidător, ca furnica de pe calea ferată! Momentul acela scurt, de (poate) câteva secunde face să merite alegerea, face să merite totul!
    Căci, în rest, vanitas vanitatum et omnia vanitas, sau, cum zicea celălalt psalmist, Kerry Livgren de la Kansas: „dust in the wind”

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *