Să scuipi, să bârfești, să înjuri dar să nu tragi din țigară electronică!

În țara asta totul e-un paradox: hoții vorbesc despre cinste, analfabeții despre cultură, grașii despre nutriție și sport, țărănoii despre bunele maniere.
Noi încă lipim guma, cu salivă cu tot, de scaune, în cazul în care n-am rejectat-o pe trotuar să calce-n ea alt dobitoc. Noi nu uzăm de politețuri decât dacă ne iese ceva sau avem vreun interes. ”Mulțumesc”, ”Scuză-mă”, ”Pardon” sunt atât de rare în vocabularul nostru, atât cât se afla hexacolorociclohexan în vocabularul unui taximestrist.
Instinctiv suntem fiare și avem porniri agresive: chinuim animale și oameni lipsiți de apărare. Bârfim omul când nici nu s-a-ndepărtat după colț și dacă avem vreun merit, ca români sălbatici ce suntem, e că suntem naționaliști. Ne dăm mari cu văgăuna asta de țară de parcă americanii și australienii dau năvală să obțină cetățenia română.
Dar după toate astea, ce să vezi? Ne e interzis ca-ntr-o cafenea, să tragem din țigara electronică (dispozitiv special conceput pentru interior și care funcționează ca o lampă de cameră, odorizantă). Chelnerul cheamă patronul, patronul vine cu legea. Recunoaște și el că e ambiguă dar ca cetățean al Republicii Pulii, o respectă.
Tu-ți bagi piciorul în cafeaua aburindă. Te ridici și pleci. Pleci cu ciudă. Dar nu înjuri că nu-i moral.
Alături, un cretin pensat, cu blugi roz, stă cu picioarele pe scaunul liber. E ok așa. Bine că nu fumează electronic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *