Sfânta ipocrizie

Între degetele groase, ca niște cârnați, ține țigara. Ajunge în dreptul bisericii și o palmează sub mâneca șubei. Cu dreapta face o cruce de parcă s-ar masturba, tristu`dracului!Cum trece de gardul bisericii, cum scoate țigara și pufăie. Probabil că-n mintea lui, Dumnezeu are ochi numai în fața lăcașului de cult sau eventual, ochelari de cal. Dar el, și-a făcut treaba de creștin. Măcar a mimat o cruce.
Pe trotuarul din fața bisericii, o fostă doamnă, actuală epavă, se conversează cu un interlocutor la fel de inteligent ca ea. Se aude de la un metru cum răcnește. Pe madama cu haină din imitație de nurcă, o scoate din sărite și izbucnește neortodox: ”Dar tu unde dracu`ești?”, după care realizează unde află și rectifică: ”Doamne iartă-mă că fac păcate din cauza ta!” și pe fugă simulează o cruce. O face cu stânga că-n dreapta-i celularul și n-are îndemânarea de a-l ține la urechea stângă, cu mâna stângă. Semnul crucii și-l permite să-l facă cu mâna liberă. I-o fi spus cineva că Dumnezeu e câteodată, dislexic. Ce să spun?! Gestul contează.
Trecând prin ușa bisericii, nu mi-am făcut cruce. Niciodată nu fac. Nu-i văd rostul. Mi se pare o  ipocrizie fără margini. Dar de fiecare dată când văd bisericoși ipocriți, îmi amintesc cum respecta taică-meu pe popă, cum îi lingea mâna și pe noi ne cocoșa cu bătaia. Putea slobozi atâtea înjurături pe minut că se rușina viteza sunetului. Punea legile fizicii în dificultate.
Ipocrită sunt și eu. Fără să am un motiv anume, primesc părintele și dascălul. Niciodată n-am ”sărit” vreo vizită de-a lor. Nu sper în iertarea păcatelor, nici în vreo mântuire dar duc mai departe, mecanic, ipocrizia alor mei.
Măcar n-am sarcasmul lor: ”Liniște și pace s-avem, părinte! Liniște și pace…”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *