Spre nicăieri, birjar! Spre nicăieri!

Prima dată, pe mine dau vina. Eu sunt în capul listei. Mie-mi trag palme, pe mine mă înjur și ”plăcerea” asta nu mi-o ia nimeni! Eu sunt cea care a crezut că Revoluția din `89 va aduce democrație, așezare, renunțare la practici și idei comuniste. În naivitatea mea credeam că vom vomita în grup când vom auzi de comunism, de materialism dialectic și ”pe noi culmi de civilizație și progres”. Nimeni nu mi-a spus atunci că mă îmbăt cu apă rece și că poporul ăsta nu-și dorește pentru sine, binele! Am fugit până la Viena cu gloata de flămânzi care se urcau în primul tren spre Occident, apoi am luat drumul Germaniei, al Angliei și-al Irlandei. M-am întors de fiecare dată cu emoția-n gât, că mă vor speria schimbările. Credeam că găsesc la Bacău zgârâie-nori, mă uitam la străzile paralele liniei ferate și așteptam s-apară în orice moment un șerpoi de autostradă cu cel puțin două benzi pe sens, credeam că oamenii gândesc liber și că depravarea comunistă e-o amintire.
Nimeni nu m-a păcălit, cum am făcut-o eu! Cu decizia definitivă a rămânerii acasă, eu, ca mulți alți fraieri idealiști, tot așteptăm ca poporul să tropăie nervos și să se răscoale, instituțiile statului să devină zdravene la cap și normalitatea minimă a unei dimineți în care știrile să nu ne mai îngrijoreze.
Tanti Lili îmi amintește de Neckerman, pe un blog al unui istoric găsesc că Bulgaria e ”țara vecină și prietenă” iar nea` Vasile zice că singurele distracții adevărate din viața lui erau defilările de la 23 August, când căra-n spinare masca de gaze și bătea pasul de defilare, până-i săreau pingelele, pe Stadionul Municipal.
Trecutul e din ce în ce mai apropiat iar pe mine mă sufocă naivitatea tinereții mele.
Iliescu e viu și slobod, Petre Roman își flutură pletele vopsite la lansări de carte și din toți cei care ne-au furat atunci libertatea, azi sunt mentorii celor care azi ne conduc.
Eu nu mai am douăzeci de ani, nu am curajul emigrării dar în visele mele frumoase, încă mă văd pe Mariahilferstrasse, prin Viena, uitând cu ipocrizie că-n valiză, aveam odată un pașaport românesc.
– Birjar, în drumul meu spre nicăieri, dă-mi voie să visez! E încă la liber, nu?

4 păreri la “Spre nicăieri, birjar! Spre nicăieri!

  1. Costică Rusu

    Cu tot respectul ,dar toți care se întreabă de ce nu trăiesc in lumea pe care ar dori-o ,rămân doar cu întrebarea ?
    Concret tu ce ai fct pt evoluția acestui târg ?
    Când faci ceva nu ai timp de analiza , remarci schimbările .
    P.S. Te urmăresc și ador polemica

    Răspunde
    1. Irina Bacaoanu Autor articol

      Am votat, am ieșit în stradă, scriu de peste zece ani și mi-am asumat tot ce scriu, cu toate riscurile. Și știu ce spun!

      Răspunde
  2. C.R.

    E corect ,exercitarea drepturilor cetatenesti precum si semnalarea deficientelor gasite in diverse domenii denota spirit civic.
    Personal consider ca atunci cand incepi sa scrii devii automat un lider de opinie care poate coagula in jurul sau energii ce pot schmba ceva , de aceea cred ca fara initiativa nu ai fct decat 1/2 din ce astept eu de la un lider de opinie.
    Cand vrei sa schimbi ceva ce nu-ti place trebuie sa vii cu o alternativa.
    Cu respect

    Răspunde
  3. ...escu

    Eu am ajuns la concluzia ca, pur si simplu, poporul asta e blestemat si traieste sub zodia fatalismului perpetuat de la o epoca la alta, de la o generatie la alta. M-am nascut si am trait sub zodia/spectrul „generatiei de sacrificiu”: am.fost generatie de sacrificiu in Epoca de Aur pt ca partidul sa isi plateasca datoria externa, apoi am fost generatia de sacrificiu care ar fi trebuit sa se rupa cu totul de comunism si sa faca trecerea la democratie si capitalism, am traversat toate crizele economice din anii ’90 si 2008 cu mari sacrificii, iar acum, dupa aproape 30 de ani de la revolutie constat ca suntem condusi de aceiasi oameni politici care se pregatesc sa predea tara ca pe o feuda copiilor lor, cu nimic mai buni deca ei, poate chiar mai prosti si mai needucati si mai feroce, deci cu atat mai periculosi. Copiii lor care ii vor conduce pe copiii nostri spunndu-le ca si ei sunt o generatie de sacrificiu. Asta ma ingrozeste. Pentru asta am iesit in iarna la proteste, pentru asta votez cu disperare dreapta (chiar daca si acolo sunt tot din acelasi aluat), pentru asta m-amagesc in continuare ca va veni, finalmente, si schimbarea. Doar ca am obosit teribil, nu mai am niciun entuziasm iar civismul devine tot mai mult pentru mine doar un reflex mecanic fara sa fie dublat si de atitudine. Orice-as face, fatalismul de care vorbeam la inceput imi ranjeste cu gura stirba: tot ei ne conduc, tot ei fac legi pentru ei, tot ei ne fura, tot ei imi iau si ultima farama de speranta. Cat de mare sa fie raul asta insurubat in fibra acestui popor daca 30 de ani de democratie nu reusesc sa stearga 45 de ani de comunism canceros? Pana si evreii dupa 40 de ani de ratacit prin pustiu au ajuns in tinutul ales, de-aia si ratacit 40 de ani, ca sa se schimbe acea generatie nascuta sub robia Egiptului, cu mentalitate de sclavi. Noi cat mai suntem nevoiti sa ratacim?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *