Unde 1 Iunie nu e, nimic nu e

masina-baloane-sapun-374Am putut trăi și fără Coca-Cola, tabletă și mobil și părinții mei n-aveau frică de linia telefonică a copilului abuzat când rupeau câte-un par de mine. Același par cu care băteau câinii dar și colindătorii.

Începutul lui Iunie, adică sfârșitul școlii, era perioada când Costică devenea delicat ca un fulg’şor: „Copila tatii, făcutu-ți-ai temele la mate?”, „Da, tăicuță, făcutu-mi-am cu vreo optsprezece ceasuri îndărăt dar matale erai prea afumat ca să te prinzi că eu scriu și nu aleg fasole pestriță”. „Ce-ai fă-n buzunare? Fumezi, drac de copchil?”, „Nu, tăicuță. Acolo țin radiera, creionul și ascuțitoarea pe care mi le fură frate-meu. Nu știu exact ce face cu ele că el nu scrie teme”…

Și-ntre două bătăi și trei melodii de-ale Găbiței Luncă, puse continuu de la capăt, eu, sucită cum sunt, plângeam după iarnă că mi-era dor să probez ghețuşurile din cartierul meu dar și din cele vecine. Vara aveam nămol pe craci cât pentru o fundație de vilă. Voi vă trageți din maimuțe, eu din porci. Iubeam apa cum iubește Dragnea, detenția. Măcar nu se apropia gripa de mine că n-avea pe unde intra.

La școala de cartier unde mi-am consumat cârcă de neuroni, copiii erau șubred de săraci sau ghebos de înstăriți. Era o rivalitate adorabilă în apelativele lor: „Băi, saracule!”, „Fă, chiaburo!” și părinții avuți interziceau copiilor să facă tovărășie cu tabăra adversă iar boracii percutau pentru că ar fi pierdut Pegas-ul promis pe vară. Mulți erau plângăcios de nefericiți, jucându-se ca autiștii, izolați în curțile lor, fiind atenți să nu arunce mingile peste Dacia 1300 a lu’ tat-su, câștigată la CEC de cinci mii.  

E 1 Iunie… ziceam și eu… poate că unii pictează asfalt, alții se zbenguie-n Mc, alții-s duși la mall să-și aleagă singuri din raft vreo pocitanie de Ben Ten. Dar eu sunt convinsă că ziua de 1 Iunie, multor copii, nu le spune nimic și trec prin ea ca printr-o zi oarecare. E-o pierdere pe care o vor resimți mai târziu, e-un hău care nu se umple. Am fost și eu pe-acolo…

O părere la “Unde 1 Iunie nu e, nimic nu e

  1. costel rosu

    DE fiecare data cand citesc postarile tale Irina ,cand nu raman nostalgic…ma intreb,oare eu cum de nu m-am gandit la asta.primul.? Ma regasesc in multe din postarile de acest gen,cand ma bucuram de o bomboana sau de cei 1 leu si 25 de bani pentru a intra la un film la camin,..pentru care trebuia sa fie vaca satula si curtea maturata . De 1 iunie se facea serbare unde recitam ceva sau cantam obligatoriu ceva popular sa prinda la public..Atunci traiam mult mai intens atat bucuriile marunte cat si clipele nefericite..Inca nu aparuse sinteticul…

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *