Și Petru Valter e al nostru

Teatrul de Animație BacăuS-au acordat de-a lungul timpului, titluri de ”cetățean de onoare” cu basca-n mână, ca la pomană. Mă uit pe nesfârșita listă a Primăriei și găsesc printre personalități care-și merită rangul, personaje cărora nu li s-ar cuveni nicio aducere aminte cât despre o numire atât de onorantă, nici nu poate fi vorba.
Radu Bogdan Ghelu, prin fundația interetnică pentru cultură și artă ”Ion Ghelu-Destelnica” așază la loc de cinste, o personalitate a teatrului băcăuan de animație: PETRU VALTER.
Actor și regizor al multor spectacole care au încântat zeci de generații, romașcanul devenit băcăuan, a avut geniul inovației. De la inventarea unor mijloace artistice, a revoluționat sistemul de trape hidraulice al scenei de teatru, a brevetat scena hidraulică aducând animația teatrală băcăuană, pe primele locuri din țară. A reușit să facă spectacol, nefolosindu-se de dialoguri, servindu-se doar de simboluri și sunetele muzicii, iar această formă regizorală proprie a dat un sens nou teatrului de animație.
Se pot enumera o mulțime de implicări artistice și tehnice pe care Petru Valter le-a adus scenei băcăuane și cei care au fost copii sau adolescenți în perioada de grație a Teatrului de Animație Bacău, își pot aminti ce spectacole de răsunet aveau loc în orașul nostru! Și totul se datora acestui om care și-a dedicat viața întreagă jocului, inovației și luminarea vremurilor sumbre pe care comuniștii ”ni le-au dăruit”.
Haideți că se poate, dragi edili! Să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului! Să așezăm artistul, regizorul, inventatorul Petru Valter, acolo unde îi este locul: printre celelalte personalități care au marcat cu ceva existența orașului.
Aveți decența să nu-l plasați între Sechelariu și Liciu sau între sportivi cu bronz la Balcaniadele de la Soci! Aveți în vedere calitatea…care face diferența.

Iluzia schimbării

psd-alde-pruEi ne salvează, ne unesc, ne vor aduce bunăstarea și promit că toți românii plecați pribegi prin lume, se vor întoarce acasă. Nimeni nu are pârghiile manipulării maselor atât de sofisticate ca aceste lichele. Știu că ne e lehamite, că ne e silă să mai votăm, că încrederea în aparatul politic e la punctul 0 dar ei contează pe aceeași tactică mizeră, etichetând prin presa și televiziunile care îi aservesc, partidele nou înființate care le stau în cale.
Funcționează și azi ”Nu ne vindem țara”, așa cum a funcționat după război, așa cum a funcționat și-n `90. Da! Nu ne vindem țara dar le- o dăm gratis, lor.
I-o dăm Lenuței, prinsă între afacerile cu statul și Sfânta Scriptură, i-o dăm lui Ghiță și Diaconu pentru că cer amnistie penală și fiscală, i-o dăm lui Dragnea pentru că a dus Teleormanul pe culmile gloriei urbane, lui Tăriceanu pentru că-i alergic la DNA și ANAF, i-o dăm lui Ponta, fecior crescut la țâța toxică a lui Năstase.
Într-o discuție cu o personalitate băcăuană, respectabilă de altfel, am întrebat de unde această apartenență și susținere feroce, la un partid socialist care a distrus țara?  Amar răspuns: ”Nu e vremea dreptei! Nu observați că doar socialiștii sunt cei care pot scoate țara asta din hăul în care se află?!”
Nu, mon cher! Nu văd. Dar spuneți-mi, vremea dreptei când e? Că de la `47 încoa`, tot ai voștri au stat colea în guvernări și iată, tot în coada Europei suntem.
Nu condamn aceste hiene atât de aprig, cum îmi condamn poporul care nu se deșteaptă și  suferind de sindromul Stockholm, nu numai că e atașat de agresor  dar îl vede ca fiind colacul de salvare și șansa de pricopseală.
Eu, duminică, o să votez. Niciodată n-am lipsit. Dar știu că tot acoperită de trandafiri carnivori, o să mă trezesc în zilele următoare, când se vor da rezultatele finale.

Spitalul Bacău- o văgăună odioasă și deteriorată

centrul-de-recoltare-sange-bacauE dimineață și nimeni nu răspunde pe un ton civilizat dacă i se cere o informație. Infirmierele și asistentele se plâng una-alteia cât de stresantă e munca lor și că s-au săturat de cloaca asta. Vorbesc în fața pacienților ca și cum nu s-ar afla acolo și-i drăcuie cu spume.
Pacienții se fac că n-aud și lanțul vicios continuă.
M-am uitat în jur și aproape că le-am dat dreptate: curtea spitalului e plină de câini slăbănogi care imploră din priviri ceva de mâncare, în jur e numai boală, tristețe, frunți încruntate, gemete și imagini dezolante.
Un miros greu de vechi, lipsa igienei minime, pereți care se cojesc, balamale ruginite, mese și scaune din vremurile comuniste, perdele urâte și flendurite, calorifere de fontă unde praful zace-n voie.
Întâlnesc un asistent mai agreabil și după ce îi cer informațiile de care aveam nevoie, îl întreb de ce e atâta mâhnire în locul ăsta? Îmi spune că lucrează mult, în stres, sunt prost plătiți și secțiile nu sunt utilate corespunzător. Dă din mâini a lehamite și spune ”Bine că-și fac campanie electorală cu spitalul, se trag în poze în vreo secție nou construită și cu asta rămânem
Când m-am văzut ieșită din grota pe care m-am temut să n-o visez, Parcul Cancicov, mi s-a părut  Eden.
Când faceți campanie electorală, stimați politicieni, pozați-vă peste tot, nu fiți selectivi! Nu mai crede nimeni pozele frumos colorate!
Și nu uitați, bolile-s pentru toată lumea!

Goliciunea Evei văzută de pictorul Ion Mihalache

30937151612_14c87d9e4d_hFemeia este motiv de contemplație pentru pictorul Ion Mihalache. În viziunea sa, femeia este ridicată la rang de zeitate și maniera în care o pictează, este una senzuală. Deși e vorba despre o goliciune completă, nu poate fi vorba despre un aspect scandalos ci mai curând un ideal de frumusețe și feminitate, la care, ca femeie, după vizitarea Galeriilor ”Alfa”, vei medita. Acolo e o graniță subțire între real și imaginar și ai curiozitatea să-l întrebi pe artist despre limite. El spune că nu are pentru că femeia din fața lui care i-a fost model, are un număr infinit de fețe, feluri diverse de goliciuni și se manifestă de la timiditate, pudicitate la degajare și dezinvoltură.
– Aș zice, Ioane, că te-ai desăvârșit în nudul feminin. Mai mult de atât nu se poate. E perfect.
– Oh, nu! Ăsta-i începutul. E ca o schemă slab trasată.
E modest și e un biet Pygmalion care nu se vrea remarcat sau excesiv apreciat. Artist pur! 🙂 El își adoră necondiționat femeia care i se dedică și căreia îi rămâne etern admirator. Un trup voluptos, rubensian sau altul colțuros, osos, scheletic pentru pictorul Mihalache, e artă vie. De-acolo e ușor s-o contureze. Ion are un stil propriu, neimitat și inimitabil. Liniile și paleta de culori au acea originalitate care îl detașează de toți ceilalți și dacă îi observi tabloul pe simeze, de la distanță, e cu neputință să nu spui: ”Acesta este-un Mihalache!”
Se numește desăvârșire, autenticitate și mai ales, chinul de a zugrăvi într-un fel propriu, stări care macină.
Ion (Luci) Mihalache are meritul de a nu ascunde frumusețea după drapajul hainelor.  Un incontestabil renăscător de nud în peisajul artistic băcăuan, juxtapus peste senzualitatea dacă nu la vedere, măcar lăuntrică, existentă cert, în orice femeie.
Eu sunt femeie, Ioane! Și-acolo, undeva, aseară, m-am regăsit.

Bacăul, buricul Europei

schimbamCondiții de viață ca-ntr-o republică sovietică, uitată de lume, în taiga. Gunoaie, țevi sparte, infrastructură inexistentă, dezinteresul tuturor primarilor care și-au lipit curul în fotoliul cald al Primăriei, în ansamblu- un oraș care n-are nici cea mai mică legătură cu civilizația europeană. Nu există stadion, bazinul de înot e aceeași speluncă, iar în sălile de sport ale liceelor unde copiii își desfășoară activitatea (constra-cost, firește) lipsesc condițiile minime. Normalitatea primei ploi a toamnei a speriat Primăria și eleviii au fost trimiși acasă fără prea multe explicații dar fiecare nu și-a închipuit decât haosul. Când nu este căldură-n școli și-n atâtea apartamente, iar copiii pierd cursuri și locatarii se încălzesc la flăcările aragazului, e liniște ca-n criptă. Bine c-avem consilieri în AGA care încasează, avem Branpis (încă liber și neanchetat) și-o administrație care-n timpul ăsta susține la Bruxelles, nevoia Bacăului de-a fi oraș european al sportului și capitala tineretului. (CAPITALA!!)
Să nu te piși pe tine de râs? Să nu-ți iei câmpii cu orbeții ăștia care trăiesc din banii tăi și care-ți bat obrazul ca unui novice… că nu te pricepi…că stai naibii în banca ta….îți explică ei că de fapt toate-s bune și frumoase și că aceste titluri lipseau din palmaresul unui oraș-văgăună, din ce în ce mai gri?!!
Pozatul în fericirea care dă pe dinafară, e psihoza iremediabilă, deja cronicizată.
Vi se spune să vă obișnuiți, să acceptați, nu simțiți?!
Se poate trăi fără căldură la temperaturi scăzute și apă caldă, nu crăpați!
Unii s-au gândit că vă consoleze cu titlurile primite la Timișoara și Bruxelles.
Pentru voi luptă acești oameni! Nerecunoscătorilor și ingraților!
Europa…ea…ce-o fi spunând?

 

Grigore (după) Ureche

grigore-dupa-urecheMai țîfnos, atotștiutor, dialectic, moralist și analist politic ca românul, n-ai să vezi. Îl afectează sau nu o situație, el trebuie s-o scarmene. Nu are minime cunoștințe despre politica globală dar are o logică a lui și numai a lui și ai putea ușor crede că CNN-ul e copil de mingi pe lângă românașul lihnit de foame, îndatorat până-n creștet la bănci, absolvent de liceu dar gigant analist al economiei lumii. Cu talent de Baba Vanga, trasează viitorul umanității unde Trump e diavolul. Lipsește introducerea ”La vreme de seară, un bărbat de cupă…” să ai sentimentul că te afli la o ședință de ghicit în zaț.
Fraze încărcate masiv cu greșeli, cratime la întâmplare sau deloc, diacritice lipsă și un năduf de soacră erodată de menopauză de parcă ar pândi pericolul la ușa magherniței unde-și cară anevoios, zilele.
Dacă ar fi clarvăzător în tăcere și pentru sine, n-ar fi niciun deranj. Dar până nu-și expune public elucubrațiile, nu intră tocănița-n el. Să afle lumea cine-i bulibașa la mersu`lumii și așteptând laic-urile cu emoția-n laringe, se trezește osândit la ”Băi incultule, învăță gramatică și apoi politică!”. 
Grigore (după) Ureche despre care spun, nu e unic. E diviziunea măruntă a unui pluton de români care dau impresia că au politica și economia mondială la degetul mic. Dar noțiunile de politică pe care le are sunt ciupite de pretutindeni numai din gazete serioase și pledoariile cu substrat comic, aduc cu glumele răsuflate, de autobază.
Să n-ajungă alde Grigore, hrăpăreț cum îl știu, în vreun partid! Are toate șansele: e îngust, centrat pe idei fixe și mânat în viața politică, de autosuficiență.
Portretul standard al prostălăului pe care acuși îl vezi în listele electorale.

E nevoie urgentă de noi

irisFlorina Sîrbu confirmă ideea că o mamă, fie și adoptivă, e în stare de orice sacrificiu pentru binele copilului ei. Lacrimile îi curg cu disperare și nu au urmă de umilință ci doar imploră o mână de ajutor. E condiționată de timp, presată de situații tenebroase ale legilor și cu cât se curge mai mult timp, cu atât se îndepărtează posibilitatea de reușită.
Povestea familiei Sîrbu din Comănești, este una înduioșătoare, ușor atipică pentru vremurile actuale, datorită bunătății și necapitulării în fața vicisitudinilor:
Florina a avut nenorocul să nu poată să aibă copii. A încercat de nenumărate ori pe cale artificială dar rezultatele au fost negative.
Împreună cu soțul, Răzvan Sîrbu, a decis să adopte un copil. La Maternitatea Bacău, au îndrăgit-o imediat pe Iris, în vârstă de 3 luni. O cheamă Ana Maria dar Iris i s-a potrivit mai bine pentru că avea tenul perfect alb și avea inocența unui iris.
Mai târziu, părinții au observat că Iris nu-și mișcă memberele și îngrijorați au mers la medic, unde Iris a primit un diagnostic sever: tetrapareză spastică.
iris1Dintr-o viață fericită și împlinită, viața familiei Sârbu a luat o altă turnură: naveta zilnică la kinetoterapeut în Bacău, tratamente și refuzul autorităților de a găsi o cale de salvare.
Singura șansă pe care Iris o are, este să ajungă împreună cu părinții în Statele Unite. Acolo, în urma unor operații, i se garantează vindecarea completă.
Soții Sîrbu au bătut în toate ușile pentru a cere bani. Numai costul operației este de 60.000$, apoi costul biletelor de avion și recuperarea ulterioară operațiilor, se ajunge la o sumă de peste 70.000$. Nu au această sumă pentru că Florina are veniturile din creșterea copilului iar Răzvan este simplu salariat.
Au fost ajutați de firma DEDEMAN cu o sumă mare, conf. univ. dr. Marinela Rață organizează diverse activități caritabile pentru strângerea de fonduri și alte persoane particulare care au fost înduioșați de gravitatea cazului.
Mai este nevoie de încă 23.000$ și asta relativ urgent, pentru că programarea operațiilor s-a făcut pentru luna decembrie.
Mi-aș dori din toată inima ca sănătatea lui Iris să nu se curme pentru o sumă care nu e imensă. Poate dacă mai multe persoane s-ar mobiliza, familia Sîrbu ar reuși să adune atât cât e necesar.
Nu vreți s-o salvăm pe Iris? I-ați privit atent ochișorii? Noi nu-i putem întoarce spatele și să fim indiferenți. Iris trebuie să trăiască, trebuie să se miște iar soții Sârbu merită toată fericirea din lume pentru curajul și dăruirea lor. Nu au abandonat niciodată ideea salvării și recuperării fiicei lor și nu se opresc din bătut în uși și porți, în speranța că există oameni cu suflet care nu pot trece cu vederea drama lor.

Conturi curente deschise la Banca Transilvania
          -Asociația ”Iriși pentru Iris”-

EURO: RO76BTRLEURCRT0358392601
RON:  RO29BTRLRONCRT0358392601
USD: RO80BTRLUSDCRT0358392601

 

cont-banca-iris

Prea țărănci pentru mall, prea bune pentru Halloween

arena-mallNe așezăm pe rândul 8 și e mișto că suntem singuri. N-auzim crănțănitul de popcorn, gâlgâitul de coca-cola sau comentariile vecinilor. Huzurim pe parcursul reclamelor și-al începutului de film. Tihnă curată.
Dar ce să vezi? Apar gazelele, două la număr. Cu ciorapi identici, fuste scurte și poșete lucioase.
Filmul, acaparează din prima. Un puzzle la care dacă nu ești atent, pierzi întregul fir. Cum pițipoanca fără telefon în mână e practic imposibil, matracucele fac ce știu mai bine: bagă like pe Facebook, dau inimioare roșiatice pe Instagram și răspund pe What`s Up…și toate acestea cu sunet că doar nu era să-și pună telefoanele pe silent. Vorbesc între ele, își arată una alteia mesaje, râd ca proastele și n-au nici cea mai mică legătura cu filmul pentru care au venit.
Pentru întregirea imaginii de mârlănie, își umplu gura cu floricele de porumb pe care le molfăie zgomotos și gâlgâie Sprite în sughițuri.
Cineva din spate le roagă să oprească mascarada. Ți-ai găsit. Mârlanca de multiplex nu-i prea gingașă așa încât să-i pese. Taci că-i sună și telefonul uneia și ce să vezi? Se bagă la discuții de parcă se află singură-n odaie la mă-sa. Rază de 5 metri cu toții ne simțim persiflați, iritați și fraieri. Dar filmul e prea bun ca vacile comunale să merite atenție. Înghițim și fiecare dintre noi speră că încetează circul. N-a fost să fie.
Când s-au aprins luminile, în jurul scaunelor lor, se făcuse covor din popcorn și asta le amuza învinuindu-se reciproc, la caterincă: ”Ce-ai făcut, fă, aici? Uite ce mizerie lași!” Ha, ha, ce glumă bună!
Cum mârlănia nu se termină niciodată iar mall-ul băltește de proaste cu Iphone și ciorapi pictați cu fundite și paiete lipite, atmosfera n-a fost chiar de speriat. E starea normală a unei nații care nu reacționează când i se încalcă drepturile și se întrec limitele bunului simt. De ce să fiu ipocrită? Nici eu n-am ripostat. Am acordat mai multă atenție ”Contabilului” Ben Afleck decât unora fără șanse de cizelare-n veci.

Lumea este un teatru și teatrul este o lume

eliza-noemi-judeuAgonizează teatrul nostru. Dator, implicat în scandal și delapidare, seamănă mai curând cu redacția unui ziar monden. În ultima vreme a fost mai mult blamat decât vizitat, mai mult tras la răspundere decât onorat. Norocul nostru e că teatrul e etern, iar lumea strâmbă și nebună. S-or așeza toate. Știu sigur că Eliza Noemi Judeu va avea grijă de asta. O să știe să șteargă petele soioase, va conduce cu suflet de actor nebun după dramă iar acum va avea ocazia să împlinească ceea ce prea mult a visat.
Instituția teatrală a unui oraș, poate fi tomografia clară a orașului însuși. În Bacău, teatrul a avut ghinion așa cum nici Primăria n-a dat pe-afară de strălucire. Cum e turcul și pistolul, cum e orașul așa și instituțiile de cultură. Teatrul n-a fost ferit de procese, de confruntări de scandaluri și bietul de el, n-a prea ieșit învingător.
Preluarea funcției de director, nu va fi o sarcină ușoară dar așa cum o cunosc pe Eliza ca om și actor, am certitudinea că va lupta pentru reabilitarea teatrului și va face din el un vector principal de cultură, așa cum a fost odată.
Eliza, fata mea, între teatru și comorile lumii, tu alegi TEATRUL.
Tu ești sacrificiul de pe altar. Tu ai vrut-o. Tu o meriți.
Cheamă-ne, ceartă-ne, strigă la noi! Amintește-ne că teatrul e dascălul de la care putem învăța ce nu ne-au învățat alții.

I-a plăcut da`nu prea

dragos-luchian-pnl-bacauN-aș putea să spun că pasul făcut de Luchian e neapărat un gest care-mi gâdilă orgoliul de alegător dar măcar e printre puținii care aleg să iasă din funcții și să  renunțe la concesiile acestora. Băiat chipeș, fin, educat, deștept, echilibrat, n-am ce zice.
Nu-i înțeleg însă expresiile: ”N-am dorit niciodată să mă cocoț în vârful piramidei”, ”să nu mă înfing în față”, ”nu mi-am dorit nici măcar să fiu viceprimar”, , ”Nu am vrut să candidez la alegerile locale”.
Acum când i-au mai rămas două luni din mandatul de senator, brusc, l-au pălit procesele de conștiință iar moralitatea și umanitatea l-au năpădit în chip surprinzător.
Dacă n-a dorit niciodată funcții, cine oare l-a putut obliga într-atât de-a ajuns până-n Senat? Și toate fără voia lui. Eu, din dilema asta, nu pot ieși.
Luchian nu poate fi acuzat de lipsă de caracter, bănuielile care au planat asupra lui în privința unor implicări nefericite s-au dovedit a fi false iar colaborarea cu Stavarache a încetat când acesta a început să bată drumurile DNA și al Judecătoriei. Dacă nu-i putem reproșa nimic, de ce s-ar retrage acum când PNL-ul e devastat după alegerile trecute? Să renunți atât de ușor când ai muncit să clădești, nu e dovadă de slăbiciune? Se știa că politica e hâdă, schimonosită iar chipu-i desfigurat de corupție nu-l mai repară nimeni, senatorul Luchian a aflat asta tocmai acum? De bună voie și nesilit de nimeni, iese din cursa alegerilor parlamentare și renunță la avantaje…frumos. Ba îl urmează și Viorica Marcu. Numai Palăr se ține vânjos de pilonii șubrezi ai PNL-ului și se erijează (deocamdată cu succes) în ”opoziția PSD”.
Eu l-aș mai fi votat o dată, de două ori…de câte ori aș fi considerat că era singurul om pentru care niciodată nu m-ar fi mustrat conștiința dacă i-am acordat încrederea mea.
Se vrea exemplu, are el la plecare așa…un aer mesianic…
N-o să-l urmeze nimeni. Asta e țara unde găștile de neisprăviți, de mercenari rudimentari cu pregătire și caracter precar, vor împleti bărbi albe în funcții și niciodată n-ar spune ”Aleg să renunț la candidatură”.  Dacă ar fi așa, m-aș uita năucă pe geam dacă nu m-am culcat în România și m-am trezit naibii în vreun stat civilizat de prin Europa.

Zilele Bacăului cu trupa River

riverPentru că nimeni n-a scris și n-aș spune că din ignoranță, ci din lipsa informației complete, vă anunț eu că la ”Zilele Bacăului”, sâmbătă, va concerta trupa River. River-iștii sunt de senzație și muzica lor e mare angajament artistic.
Alexandru Cismaru-voce și chitară, Radu Vălean-chitară bass, Ciprian Diaconu-tobe, au mai concertat în Bacău și mie, personal, mi-au plăcut la nebunie, declarându-mă fan riverist pentru vecie.
Vor cânta în deschidere, înaintea Deliei și sunt convinsă că majoritatea va aștepta cu sufletu`-n gât  ”Da, mamă, sunt beată” dar eu, riveristă de carieră, le aștept parfumul obținut din funk, soul, rock, blues.
Nu pentru că toboșarul Ciprian Diaconu e băcăuan, nu pentru că ”ascult rock ca să m-arăt împotriva manelelor”, ci pentru că sunt într-adevăr buni.
River, eu curg cu voi și-n aval și-n amonte.

Nu ești bolnav? Hai că ești! Trebuie să fii!

reclame-pastileS-a contaminat și radio-ul de reclame cu medicamente. Nici Youtube-ul n-a scăpat. Până s-asculți o melodie, ți se impun 14 secunde cu miraculosul ArtroFlex Articulații.
Dacă n-ai nici pe dracu`, parcă încep așa să te doară oasele. Nu ești răcit, dar de dragul reclamelor, te ia strănutul. Nu te piși pe tine, dar de ce să nu încerci un Feminost? Din sănătos, devii ipohondru și-ți cauți boli pe care media ți le bagă-n ochi, gât și urechi, cu japca.
În vremurile când nu exista psihoza ”E”-urilor, mamaia ne vindeca de urgență cu mămăligă, frunze de varză, de patlagină și sare grunjoasă. Nu crăpa niciun copil dacă piramidonul n-avea gust exotic și vitaminele nu însemnau pastile colorate, ci corcodușe, cireșe, ceapa verde de pe straturi și merele pe care le furai de la vecini.
Dacă ești sănătos și încerci să faci în ciudă sistemului, gândește-te că cineva trăiește din bolile tale. Reclamele trebuie plătite, sistemul de asigurări nu funcționează dacă tu te ții sănătos. Îmbolnăvește-te naibii, odată! Dar fă-o atât cât să nu mori. Încă n-a apărut reclama la formol cu iz de mango. Așteaptă! N-o dura o veșnicie și-o să mori cu atâta drag încât în necrolog, urmașii vor scrie: ”A fost acru toată viața lui. Dar, iată, datorită acestei firme de medicamente, pe ultimul drum, pleacă c-o duhoare de tort Diplomat, de-ți vine să muști din el!”