Prea bun, prea onest, prea deștept pentru voi

FB_IMG_1492965264883E atât de pătimaș în timpul meciurilor încât te îngrijorezi pentru inima lui! Îngenunchează, strigă, se face foc și e comic cum la fazele de aruncare de la 7 metri își ascunde fața în palme. Un profesor universitar care are o catedră pe merit, un antrenor secund care face echipă perfectă cu Sandu Iacob, la HC Vaslui și un formator international foarte apreciat. Alex Axinte e omul de sport într-o continuă formare pe care rar îl găsești în România. E-n Japonia, e-n Cehia, e-n Danemarca sau cine știe pe unde predă handbal la nivel superior. Dacă pentru străini e îndeajuns de bun, pentru băcăuani, nu prea. Nu primește respectul și recunoștința meritată pentru că handbalul băcăuan e tronat de cei pe care administrația îi acceptă, simpatizează și sponsorizează.
Pentru Alexandru Axinte și Sandu Iacob, oameni care nu știu să linguşească, nu s-au găsit niciodată soluții în scopul păstrării lor. O fi un minus faptul că metoda lor nu constă în tiranie si „Dumnezeul mă-tii!”, la antrenamente. Caracterul imaculat și bărbăția, nu-s atuurile zilelor de azi. Alex Axinte are un doctorat muncit, nu i-a întins nimeni vreo mână ca să-i ușureze parcursul în carieră, așa cum s-a întâmplat cu mulți dintre universitarii Facultății de Educație Fizică și Sport.
Am toată admirația pentru oamenii care au transpirat pentru fiecare treaptă profesională și care nu au depins de partid, nașul sau cumătrul care ține spatele. Nimic nu-i mai încurajator decât să știi că mai există un Axinte, un Iacob care dau înainte cu forțe proprii și încrederea că într-o zi, lumea sportului va alege cinstea.

Iarba de 24 de karate

FB_IMG_1492535179956Cum intri în Parcul Cancicov, ai parte de tot luxul pe care nici Peleşul nu ți-l oferă: arteziene uscate, bustul lui Cancicov devastat, bănci pictate cu inimi și semne de respectabile urări de „Fuck you” și nu există centimetru de bancă, asfalt sau dugheană fără găinațul ciorilor apărute parcă dintr-o scenă oripilantă de-a lui Hitchcock. Nu e un loc unde investițiile ar da pe-afară. Dimpotrivă, gradina publică e vetustă, neprietenoasă și îți trebuie curaj să treci prin zonă după lăsarea serii, când câinii comunitari care au făcut deja zeci de victime, stau la agățat vreun pantalon, pulpă sau fesă. (ultima dintre ipostaze, întâmplată colegei mele de serviciu). Așadar, de unde ploaia de prohibiții pe care le emite Primăria, când nu e asigurat confortul minim al unui loc public?! Eu cred că-s nebuni nemții: își lasă cățeii și copiii să se joace pe gazonul parcului. I-am văzut cu ochii mei pe rudimentari. Aş zice că o delegație din Primăria Bacău ar trebui să meargă peste nemțălăi să le predea moralitate, igienă și comportament adecvat în spațiul social. Laika, nu mai da din coadă! Vremurile în care băteam parcul împreună,  a apus. Ți-au luat locul eșantioane selecte: ciorile, comunitarii și fanii NutLine.

S-au băgat mârlani la mall

mallE-a doua zi de Paște. Promisiunea e promisiune: duc nepoata la ”Beauty and the beast” că degeaba aduce Iepurașul dulciuri și jucării dacă n-are-n coș și-un 3D. După film, sala nu-i tot aia cu cea dinainte: covor de popcorn și jaloane din pahare de carton. Puțini își duc resturile la sacul de gunoi. Omul de serviciu așteaptă în zadar.
La fast-food, un loc nu-i liber. FKC-ul e neîncăpător și ca-ntr-un tablou kitsch-os de-al lui Jeff Koons, mulți au firmituri de pane de la aripile picante și maioneză în barbă. Se vorbește tare, se aud accentele italienești căci unde să-și scoată ”italienii” rudele dacă nu la mall?
O animală care cântărește-n viu peste o sută de kile, se bagă-n fața mea la rând la înghețată și e ofuscată când i se arată șirul lung pe care, civilizat, trebuie să-l parcurgă. Repetă ca un disc de vinyl avariat: ”Și care-i problema ta?” de parcă a te băga în fața câtorva zeci de oameni, n-ar fi imoral. Dar are rezultate: s-a blindat cu două cornete din care linge ostentativ. Nu-i sexi, din contra…
Pe băncile holuruilor, lumea profită de wi-fi gratuit și un obraz, un ochi, nu vezi că-s îndreptate către telefoane. Cocoșați, închistați, concentrați pe ecrane, într-o lume cu mult mai convenabilă decât cea reală care le cere normalitate.
La H&M, puii de mârlani vandalizează rafturile: ”Iote, mămică, cu Spiderman” dar mă-sa, cu căștile proptite-n urechi și ochelari pe cap, e impasibilă la doleanțele lui, știind că tot piața-i baza, unde Spiderman nu e un desen simplu ci e conturat de paiete și-i cu mult mai colorat.
Ingrid e supărată că cei ce dau peste ea, nu spun ”Pardon”. ”Dragă, aici e mall, nu bibliotecă. Renunță la așteptări! Civilizația e undeva, departe de aici.”, o educ mioritic.
Cred că dacă te ții departe de mall, ești deja intelectual fără să ții o carte-n mână. Nu există un loc unde mârlănia să fie atât de concentrată și nici dacă ar aduna cineva cu arcanul, n-ar reuși să strângă la un loc puhoi de înapoiați ca-n mall.
Mall-ul poate fi o opțiune  doar dacă n-ai aflat că mai sunt alternative în orașul ăsta. Numai că mergând la cinema, ești obligat să treci prin rezervația cu bizoni. Important e să nu te molipsești. Mârlănia poate fi contagioasă dacă te ții departe de educație, cărți și natură. Chestie de alegere!

Tot ce-ți doresc eu, tu ai deja

alin becaE tardiv să-ți doresc: succes, fericire, rezultate excepționale, stimă de sine, stabilitate, bunătate…că tu le ai pe toate. Nu mi-e dragă toată lumea, de fapt nu prea îmi place oricine, sunt selectivă la sânge, dar tu ești în inima mea și dacă nu te cunoșteam n-aș fi văzut cum arată un copil cu suflet și voință de adult. Mi-a bătut inima la concursurile tale și am strigat ca sălbatica: ”Hai, Aliiin!”. Eu nu te-am văzut niciodată pe podium, pe locul secund. Tu zici că acolo nu-i de tine și e adevărat. Nu țin minte să fi întâlnit atâta hotărâre la multe persoane. Te motivezi într-un fel în care, recunosc, eu n-am posibilitatea. De aia te admir! De la tine se pot învăța multe: de la seriozitate, la curajul nebun de a-ți asuma orice provocare.
E adorabil felul în care îți gestionezi succesele. Adolescenți din generația ta, cu titluri de Mister Boboc, Mister Popularitate, campioni de podium mondial, crede-mă, ar fi înfumurați.
Azi, de ziua ta, ascult Carlos Gardel și mă-ntreb dacă tangoul nu s-a inventat pentru tine, căci numai tu plutești încântător și dai impresia de levitare.
ALIN BECA, să-ți fie viața un tumult de bucurii!
La mulți ani dansând cu veșnicia!

Doar o vorbă să-ți mai spun

received_10207314120085830Nu trebuie să fii George Pruteanu, ca să știi dativul și genitivul substantivului „piață”. Ar fi fost necesar să fi mers la școală până-ntr-a cincea. Dar cum gramatica nu se află pe lista de priorități a multora, n-am așteptări. Am întâlnit destule bombe gramaticale și-ncă lansate de „lume bună”. Deunăzi, un literat îşi lăuda nora cum că „are calități bune”; alt bugetar plătit atât cât să stea pe plajă, la Mediterană, în fiecare lună, îl spunea pe „subt” accentuat, să se-audă „t”-ul, de parcă-mi făcea in ciudă iar la un medic, chiar azi, am auzit pentru prima data pluralul la „vaccin” ca fiind „vaccine”. Așa că….Pieții sau Pieței….nu face diferența in enclava asta unde ești cineva numai dacă ai dosar penal, ești oportunist nenorocit sau te umilești în fața unei scârbe care-ți aruncă într-o bună zi, un ciolan mai de Doamne-ajută. Si totuși, n-ar fi rău să schimbe cineva, inepția aia de placuță cu numele străzii că prea e-n buricul târgului.

Vorbesc singură.  M-am ramolit.

Să te ferești de Omu`Roș`!

dorneanu„Jură-mi-te pe ascuțișul paloșului tău că mi-i da ascultare: ferește-te de Omu`Roș`că-i om cu inimă haină!” așa m-a învățat tătuca când am pornit la drum, în viață.
Nu m-am întâlnit prea des cu specimenul. Ăștia-s rarități, însemnații! Și totuși, Omu`Roș`mi-a ieșit în cale în calitate de: politician, aspirant la scaunul Primăriei, vânzător de polițe de asigurări, comerciant de țigări cu abur, prăduitor și cică ziarist dar asta n-a confirmat-o nimeni din presa locală.
Buuun! La vreme de seară, noaptea, dimineța, omul cu capul înflăcărat, mă respecta grețos, ”Duamnă” în sus, ”Duamnă”-n jos și până la pământ, mă ruga să bem un ceai. Am fentat de câteva ori dar m-am înduioșat de insistența lui care merge de la respect bălos până la nesimțire. Și ruptă de frig, ieșită de la serviciu, în loc să mă duc țeavă acasă, mă pune dracu`să mă întâlnesc cu Omu` Roș`.
El bârfește crunt, știe tot, cunoaște personaje din servicii secrete, dă tentă psihopată oricărei asociații și din punctul lui de vedere, toată lumea e vândută PSD-ului, numai el e Superman care se luptă pentru dreptate. În timp ce vorbește, umblă des pe telefon. Când îl lasă din mână, telefonul clipește la fiecare două minute. Îl văd pe bou că mă înregistrează dar el, prea prost, încearcă să tot ascundă ditamai telefonul după pachetul de țigări electronice pe care îl are de vânzare. ”Poate să înregistreze până-l ia dracul, tot ce îi spun, spun și cu voce tare, eu n-am secrete și nici nu-s omul să nu-mi asum vorbele”, îmi spun. Și-n plus de asta, mi-e rușine de rușinea lui și mi-e jenă să-i spun.
Îi vorbesc despre o trupă băcăuană de B-boy, i-l arăt pe Youtube pe Franke (dansator de B-boy din Bacău, căruia i-am luat interviu cu 6 ani în urmă) și ce să vezi? Anti-pesedistul, fuge la București (chip, să demonstreze cu cei de la #Rezist) și haț! trece pe la Franke, să facă puțin treaba PSD-ului cu capitala europeană…de astea. Că băiatul ăla n-o să vadă în viața lui vreun leu și Omu`Roș`îl tăvălește, nu-i treaba mea. Dar ghici ce? Mă întâlnesc, tot la un ceai, după ce mă roagă zile de-a rândul, și iar cu ”Înregistrarea” pe On, și….mor de râs! Îmi povestește despre un tip Franke care dansează B-boy și cu care el a vorbit la București :))))) Mor!!
Omu`Roș` se vrea om de cultură, de sport, ecologist…el e miezu`. În realitate el n-are niciun job, se ține de poalele unora de prin Primărie, e un bârfitor notoriu și un periculos pentru care nu merită să-ți consumi un ”Bună ziua” că deja ți-ai făcut belea.
Dragă tătucă, iartă-mă că n-am ținut cont de sfatul lu`matale! Dacă te-aș fi ascultat, agenda mea, avea o mizerie-n minus.

O afacere dulce ca ea

Cristina GavriliuUn director de filială bancară poate avea ca hobby, prăjiturile.  Dar să renunțe la  un post de conducere bine plătit,  pentru că deodată a simțit o pasiune pentru dulciuri, e mai mult decât curaj, ținând cont că toată viața a cumpărat si nu a gătit nimic dulce. Cine ar fi acordat șanse unei asemenea decizii? Sinceră să fiu, aş fi fost reticentă și probabil aş fi descurajat-o pe Cristina Gavriliu. Dar dacă n-a întâlnit piedici și a mizat pe propriul feeling, a început timid să facă prăjituri pe care le dăruia prietenilor, așteptând feedback-ul cu sufletul la gură. În urmă cu ceva timp, m-am întâlnit cu ea si pe fugă mi-a oferit o cutie de prăjituri: „Sunt făcute de mine. Să-mi zici cum ți se par!”. Nu aveau un aspect perfect dar erau bune tare.  Și-a extins bucătăria proprie si a perseverat. Cristina nu e genul care abandonează. E femeia-gladiator pe care nimic n-o oprește. E molipsitoare cu optimismul ei și poate ca aici stă secretul reușitei. Azi, prăjiturile CrisCakes ale CRISTINEI GAVRILIU sunt cunoscute in tot orașul.  A realizat numeroase petreceri de sute de persoane si lucrează la standarde ridicate, pe care am curajul să le situez pe primul loc în oraș. Spun asta pentru că nu am mâncat prăjituri atât de sofisticate ca arome, ingrediente, fructe si gust dulce moderat! Cristina e mai mult decât un cofetar fost director bancar: e un artist cu o creativitate infinită . Cristina Gavriliu situează desertul si tortul festiv la rang de ARTĂ ABSOLUTĂ si asta o delimitează de tot ce e pe piața alimentară a dulciurilor.

După 30 de ani

cristian_1 - Copie (3)-horzSunt ani mulți și nu știu când au trecut. E ultimul an când vârsta noastră începe cu 4. Ne uităm din casă, pentru că stăm la cinci metri de locul unde ne-am cunoscut ani în urmă, de ziua ta…Lady in Red și un copchil amețit care se chinuia să tragă dintr-o țigară de contrabandă găsită prin parcare, pe la polonezi.
Prea buni prieteni pentru o căsătorie, prea apropiați și mereu împreună să fi stat separat vreodată în viață.
Căsătoria n-a stricat prietenia noastră. Mereu am fost prieteni. Dar am rămas cu defectele intacte: eu vorbesc prea mult, tu deloc. Poate tocmai asta a făcut ca relația să fi mers atâta timp. Dar merge? Uneori, nu. Cred că lăsăm să se vadă că totul merge de dragul vremurilor de altădată. Iar uneori, da, noi ne purtăm frumos, împărțim tot ce avem și mai ales, grija ta să mă învelești noaptea e una cu care m-ai obișnuit prea mult ca să mă pot lipsi.
Ce-au trecut anii, Cristiane! Când îi împlinești, se adună și anii de când ne știm. Ce relație lungă! Poate prea lungă pentru condiția unui om care are numai o viață. Nu mi-ai spus niciodată cum e să te trezești în fiecare dimineață cu mine, de treizeci de ani. Tu nu te exprimi în termeni afectivi și poate de asta nici eu n-am primit prea mult dar eu tot aștept să înțelegi importanța vorbelor și a gesturilor mărunte care valorează cât nu-ți închipui. Până atunci, eu aștept…dacă-mi ia o viață, atunci măcar știu ce-am să răspund la Judecata de Apoi: ”Am așteptat, Doamne. Și asta mi-a devenit calitate. Sunt o bună așteptătoare; nu mă impacientez, nu forțez, nu cerșesc”
La Mulți Ani atât de fericiți încât să levitezi! Îi meriți.
49, still young… 🙂

Tu nu ai vârstă!

1511548_1389629888001356_1604499679470226195_nPantaloni de camuflaj, maieuri decoltate, rochii flu-flu, teniși, săculeț de liceană în spate. Și niște mâini perfecte. Așa mâini frumoase n-am văzut. Ai spune c-a trăit boem, servită la pat, pe taviță de argint dar dimpotrivă: n-a avut o viață ușoară însă a completat clipele imperfecte cu teatrul. ”Îmi închideam copiii mici în casă și mă duceam să joc în comedii. Aveam sufletul în gât dar nimeni nu-mi bănuia disperarea femeii singure cu doi copii prea mici să-și poarte singuri de grijă”.
Firuța Apetrei este actriță care se dăruie cu toată ființa scenei, regizorul care dărâmă tipare, prietena cu care intenționezi să bei o bere și se face miezul nopții iar tu ești tot la terasă, mama care supraveghează copiii deși sunt de mult adulți, vocea teatrului dacă lucrurile nu sunt limpezi, protestatara cu pancartă anti-corupție.
Azi, Firuța Apetrei, împlinește 56 de ani. Îi știam vârsta și fără Facebook, dar eu refuz s-o asociez cu trecerea anilor. Firuța ne încântă de peste 30 de ani pe scena Teatrului ”Bacovia” și acolo își sărbătorește aniversările.
Dacă treceți pe la teatru, e ușor de mulțumit: aplaudați-o!

Eu nu contez pentru că-s ArtFel

artfel2017Rezistența prin cultură e calea dreaptă. Cultura e modul onest de a te desprinde de realitatea care nu prea seamănă cu Raiul spre care tindem. Nu profiți de evenimente unice, ai pierdut trenul! Ceea ce-ți oferă turneul ArtFel, e alt unghi prin care poți vedea teatrul, ca spectacol complet. Piesa ”Eu nu contez” care se va juca, pe 20 februarie, la ora 20, pe scena Teatrului ”Bacovia”, aduce un suflu inedit: combină dramatismul specific teatrului cu lirismul muzicii clasice și acordurile muzicii populare, cântată live.
Pentru că festivalul ArtFel promovează interacțiunea dintre artiștii consacrați și cei debutanți, de această dată, artiști ai Teatrului Odeon, TNB, Masca: Marian Rîlea, Vlad Rădescu, Anamaria Pîslaru, Sorin Dânculescu, Relu Poalelungi, se vor afla pe scenă împreună cu tinerii: Tadeusz Mincă, Biatrice Rubică, Altan Safta Zecheria, Georgiana Vratiu și Ștefan Opreanu.
Dacă piesa este scrisă de un tânăr dramaturg necunoscut, regia muzicală, se află în seama celebrului oboist Adrian Petrescu. Coloana sonoră a piesei, susținută de Narcisa Băleanu- solistă de muzică populară și nai, este ingredientul care face din acest turneu, o noutate pentru publicul iubitor de teatru.
De la Bacău a început anul trecut turneul, de la Bacău, începe și anul acesta. Bacăul dă ora exactă, de această dată, în promovarea lucrărilor teatrale, autentice.
Aștept curioasă ziua de 20 a acestei luni. Teatru…folclor…nai….și un erou care face totul pentru umanitate dar el NU CONTEAZĂ pentru nimeni, niciodată. Sună a invitație interesantă? Să-mi spuneți voi, cei care doriți noul în artă!

M-am supărat pe tine, Doamne!

ovidiu marciuc pictor– Cele mai vizibile în tablourile tale, sunt mâinile. De ce pui accent pe mâini?
– Mâinile nu mint. Arată cu precizie vârsta și condiția fiecăruia…sau poate e vorba despre frica mea de bătrânețe.
Am stat de vorbă de nenumărate ori, la cafele, ceaiuri, la vernisaje, pe stradă sau în atelierul unde lucra.
Era artistul despre care aș fi putut scrie o mulțime dar orice aș fi scris, mi se părea infim pe lângă ce era cu adevărat Ovidiu George Marciuc.
Aveam o prietenie frumoasă care s-a legat de-a lungul timpului: eu, admirându-i creația, el, citindu-mi articolele. Ne admiram reciproc și împărțeam aceleași impresii politice și ideologice. Încropeam Poiana lui Iocan oriunde ne găseam și-l văd pe Ovidiu și-acum, coborând de pe bicicleta lui arhaică, în pantalonii de piele, oprindu-se-n mijlocul drumului să mai vorbim.
Toți cei care l-au cunoscut pe Ovidiu Marciuc, au sfârșit prin a-l admira și diviniza. Avea o modestie ieșită din comun și prefera să se așeze separat de lume, în obscuritate și să observe de la distanță. Nu deranja, nu se impunea, nu căuta dreptate. Era un cunoscător al tipologiilor și acorda, pașnic, dreptate fiecăruia. Nativ, n-avea agresivitate și își arăta într-un mod cuminte, nemulțumirea față de ce era incorect și injust.
De ce a trebuit să plece ieri, după ce o lume întreagă abia l-a văzut drept, întreg, zâmbind sau ușor dus pe gânduri? Cine a decis plecarea lui Marciuc și cine i-a frânt, așa din senin,  drumul la jumătate?
Cursul lumii a fost mereu nedrept dar parcă de data asta, și-a depășit limitele. De ieri n-am stare, mă plimb haotic, și m-aș certa, aș smulge carnea cuiva. Sunt revoltată pentru că din puținul celor buni, rămân cu nimic. Îi pasă cuiva de mine… de noi ăștia, ciudații și mutanții timpurilor…?!
Eu îți văd caii din rame alergând, văd mâini, degete răsfirate, o piele subțire sub care se văd venele zbătându-se-n sânge cald și te văd pe tine:  ”Am renunțat să mai citesc presă la grămadă. Mi-ai rămas tu și Pleșu. Să nu te-oprești din scris!”
Îmi spui mie să nu mă opresc din scris și tu te oprești din trăit. Comic, nu?
Eu și-o lume ne arătăm surprinși, Ovidiu! Ai tras brusc cortina peste galerie lăsându-ne buimaci și întrebându-ne la nesfârșit: ”DE CE?”

Obie Platon-necunoscut în Bacău, renumit pretutindeni

obie platon bacauUitându-te la lucrările lui, ai zice că glumește când spune că n-are studii de artă plastică. E absolvent al Liceului ”Anghel Saligny” și-al Facultății de Arhitectură ”Ion Mincu”.
Am studiat arhitectura, simțul artistic mi s-a dezvoltat de mic, din joacă, în fața blocului. Combinam figuri geometrice pe care, mai târziu, le-am modelat și cizelat în concepte, mesaje și sensibilitate estetică dându-le un sens prin propria viziune.”
Ovidiu (Obie) Platon e băcăuan. A plecat în București în urmă cu 8 ani, după ce a realizat că Bacăul nu-i poate oferi nimic. A animat câțiva pereți, a încercat să schimbe fațada unor clădiri vechi dar Primăria le-a acoperit cu panouri electorale, ca mai apoi să se pună problema dacă ceea ce face el, e artă sau vandalism. A primit răspunsul în București, Cluj, Constanța, Oradea, Milano, Shanghai, Insulele Azore, Munchen și urmează New York. A realizat că lucrările lui sunt mai mult decât artistice, se situează foarte bine la Artmark și financiar se descurcă onorabil din asta. Colecționari importanți români și străini îi apreciază lucrările ca fiind geniale. Deh…la Bacău e mai greu dacă nu ești în UAP! Practic, nu exiști, oricât de bun ai fi. Pe plan local, nu e vina nimănui; așa-s rânduite legile. Nu poți expune decât în spații private, obscure. Și să fim sinceri, în provincie, încă nu e vremea celor tineri, cu vederi prea largi.
Obie platon bacauPe această temă, la apartenența de Uniune, Obie Platon declară: ”Am văzut cum e cu Uniunea. E ca și-n politică- niște oameni în vârstă care țin de scaunele lor, prea închistați și reticenți la noile stiluri artistice care apar. Sincer să fiu, nici n-aș vrea să fac parte din cercul lor. Eu le mulțumesc și părinților mei care nu mi-au dat voie să merg la Colegiul de Artă, pentru că un liceu de profil, mi-ar fi schimbat șabloanele pe care eu le gândeam, iar mie îmi place originalitatea”.
Complexitatea artistului constă în multitudinea formelor plastice, alese: pe lângă StreetArt, mesajele sale sunt transmise prin intermediul sculpturii, instalațiilor, obiectelor pe care le ansamblează și a artei conceptuale, în general. Nimic din ce construiește, nu-i lipsit de mesaj. E tânăr, e deștept, are viziune, e liber și își rezervă dreptul de a striga în toate formele artei.
A ieșit prima dată în public (culmea!) dansând Bboy (un tip de dans freestyle sau breakdance). 32498258495_6701b019a4_cAm întrebat câțiva tineri băcăuani despre el dar niciunul n-a știut prea multe, deși internetul e plin cu informații. Personal, îl urmăresc de câțiva ani și recunosc că m-a uimit de fiecare dată, cu inovația, deschiderea și nebunia futuristă pe care o expune. Știu că oameni ca el sunt viitorul artei. Arta-manifest e forma cea mai frumoasă de expresie. E tăcută dar are o mie de guri. Poate că cei cărora li se adresează țipătul, ar trebui să se ascundă. Arta lovește mai mult decât pancartele, sloganurile sau petițiile online.
Obie Platon vă amintește că manipularea cauzează grav libertății și formării și vă demonstrează că omul recent nu e idiotul umil pe care v-ar conveni să-l manevrați din ce în ce mai abil întru interese absconse.
Obie Platon v-arată obrazul! Rușinați-vă!